China anunță că se află în "alertă" după ce o navă militară americană şi una canadiană au tranzitat strâmtoarea Taiwan

fregata, fregate, SUA
Getty

China a afirmat joi că se află "în permanenţă la un nivel ridicat de alertă", la o zi după ce două nave militare - una canadiană, alta americană - au tranzitat strâmtoarea Taiwan, pentru a doua oară în două luni, potrivit AFP.


USS Rafael Peralta, un distrugător din clasa Arleigh Burke, şi fregata canadiană HMCS Ottawa au efectuat miercuri un tranzit de rutină prin strâmtoarea Taiwan, a indicat marina americană.

"Trupele prezente rămân constant în stare de alertă şi vor proteja cu hotărâre suveranitatea şi securitatea naţionale, precum şi pacea şi stabilitatea regionale", a declarat colonelul Shi Yi, purtător de cuvânt al comandamentului teatrului de est al Chinei, într-un comunicat.

El a calificat acest tranzit drept o "mediatizare exagerată" şi a afirmat că forţele navale şi aeriene chineze au "urmărit întregul traseu" al navelor.

Trecerea celor două nave intervine după ce două vase de război aparţinând SUA şi Canadei au parcurs la 9 septembrie aceeaşi rută maritimă îngustă ce separă insula de China continentală.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Washingtonul şi aliaţii săi occidentali şi-au intensificat tranzitarea strâmtorii în cadrul "libertăţii de navigaţie" a navelor de război pentru a sublinia că este vorba de căi navigabile internaţionale, ceea ce a suscitat mânia Beijingului.

Flota a VII-a a SUA a declarat într-un comunicat că tranzitarea strâmtorii Taiwan se face în conformitate cu dreptul internaţional şi "printr-un coridor în strâmtoare situat dincolo de marea teritorială a oricărui stat de coastă".

"O astfel de cooperare este elementul central al abordării noastre pentru o regiune sigură şi prosperă, în care avioanele şi navele tuturor naţiunilor pot să zboare şi să navigheze şi să opereze oriunde permite dreptul internaţional", se menţionează în text.

Ministerul Apărării taiwanez a indicat joi că a supravegheat tranzitul celor două nave în noaptea de miercuri spre joi şi a afirmat că "situaţia este normală".

Beijingul consideră Taiwanul drept o provincie a sa pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului după sfârşitul războiului civil chinez în 1949.

În consecinţă, guvernul chinez nu recunoaşte strâmtoarea Taiwan ca parte a apelor internaţionale.

În septembrie, China a trimis 103 avioane în jurul Taiwanului într-un interval de 24 de ore, ceea ce Taipeiul a calificat drept un "record recent".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.