Cel puţin un mort şi 12 răniți la Kiev, într-un atac rusesc de artilerie în cartierul Obolon, vizând un bloc de opt etaje

Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 12 au fost rănite într-un atac aerian, luni, la Kiev, anunţă salvatori ucraineni, în timp ce confruntări armate au loc în jurul capitalei ucranene, pe care rușii înceracă să o încercuiască, relatează AFP.

O clădire de opt etaje din cartierul Obolon, în nordul Kievului, a fost atins luni în zori „de un tir de artilerie”, anunţă într-o postare pe Telegram sercivii le ucrainene din urgenţă, relatează News.ro.

Un incendiu a izbucnit, care a fost constrolat de către pompieri, potrivit aceleiaşi surse.

 

Serviciile ucrainene de urgenţă au anunţat iniţial, într-un comunicat, că două persoane au fost găsite în viaţă între dărmânături, după care au şters acest mesaj şi au revizuit bilanţul în scădere la un mort.

Citește și
Ucraina
Rusia a atacat la câțiva kilometri de granița NATO. Zeci de oameni au fost uciși
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Alte trei persoane au fost spitalizate, iar nouă au primit îngrijiri la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse.

Salvatori au publicat imagini cu locuitori, inclusiv bătrâni, evacuaţi din imobilul avariat, prin geamuri sparte, cu ajutorul unei scări de pompieri.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 19. Peste 4000 de ucraineni au fost evacuați luni
LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 19. Peste 4000 de ucraineni au fost evacuați luni

Război în Ucraina, ziua 19. Au continuat luptele și bombardamentele în orașele satelit din jurul capitalei Ucrainei.

Rusia a atacat la câțiva kilometri de granița NATO. Zeci de oameni au fost uciși
Rusia a atacat la câțiva kilometri de granița NATO. Zeci de oameni au fost uciși

Forțele ruse au bombardat duminică o bază militară din vestul Ucrainei, aflată la doar 24 de kilometri de granița cu Polonia, țară membră a Alianței Nord-Atlantice.  

Rușii au publicat imagini de la operațiunea de capturarea a bazei aeriene de la Hostomel
Rușii au publicat imagini de la operațiunea de capturarea a bazei aeriene de la Hostomel

Forțele ruse par să fi înaintat, duminică, ceva mai mult spre Kiev, în tentativa de a încercui capitala ucraineană.

Război în Ucraina, ziua 18. Mii de civili ucraineni au murit până acum. Luni urmează noi negocieri
Război în Ucraina, ziua 18. Mii de civili ucraineni au murit până acum. Luni urmează noi negocieri

Război în Ucraina, ziua 18. Mii de civili au murit până acum în urma atacurilor Rusiei în Ucraina, deși Kremlinul invocă situația umanitară ”catastrofală” creată de ”naționaliștii” Kievului.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.