Cel puţin 11 pacienţi cu COVID-19 şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la un spital din India

spital india
Shutterstock

Cel puţin 11 pacienţi cu COVID-19 şi-au pierdut viaţa sâmbătă într-un incendiu izbucnit la un spital din vestul Indiei, a anunţat o sursă oficială, relatează AFP.

În unitatea de terapie intensivă a spitalului din districtul Ahmadnagar, statul Maharashtra, se aflau circa 20 de pacienţi când a izbucnit incendiul. Majoritatea victimelor aveau peste 60 de ani.

Secţia, care a fost complet incendiată, a fost construită recent pentru pacienţii cu COVID-19.

Şeful guvernului statului Maharashtra, Udhav Thackeray, a ordonat lansarea unei anchete privind incendiul şi condiţiile de securitate din acest spital situat la 250 km de capitala regională, Mumbai.

Situaţia sistemului de sănătate publică din India, subfinanţat, a atins un punct critic odată cu valul puternic de COVID-19 din aprilie-mai şi mai multe spitale au fost afectate de incendii.

Citește și
Padure oituz
Pădurea de la Oituz arde de aproape o săptămână. Focul se îndreaptă spre casele localnicilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel puţin 16 pacienţi cu COVID-19 şi două asistente au murit în luna mai într-un spital din statul Gujarat. O anchetă a poliţiei a dezvăluit că un scurtcircuit s-a produs în secţia de terapie intensivă a spitalului.

În aprilie, 13 pacienţi cu COVID-19 au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital din suburbia Mumbaiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bloc din Slatina cuprins de flăcări. Zeci de persoane au fost evacuate
Bloc din Slatina cuprins de flăcări. Zeci de persoane au fost evacuate

Acoperișul unui bloc cu 4 etaje, din Slatina, a fost cuprins de flăcări, vineri seară. Aproximativ 30 de persoane care locuiesc în imobil au fost evacuate.

Pădurea de la Oituz arde de aproape o săptămână. Focul se îndreaptă spre casele localnicilor
Pădurea de la Oituz arde de aproape o săptămână. Focul se îndreaptă spre casele localnicilor

Vineri se fac şase zile de când pompierii din județul Bacău se luptă cu focul izbucnit la Oituz, iar misiunea lor pare din ce în ce mai dificilă.

Pădurea de lângă Oituz continuă să ardă. Zona este plină de muniție neexplodată
Pădurea de lângă Oituz continuă să ardă. Zona este plină de muniție neexplodată

Este a patra zi de eforturi, în județul Bacău, unde un incendiu de proporții distruge o pădure de lângă Oituz.

O pădure de lângă Oituz arde de 48 de ore. În zonă există muniție de război neexplodată
O pădure de lângă Oituz arde de 48 de ore. În zonă există muniție de război neexplodată

Un incendiu de proporții, izbucnit de mai bine de 48 de ore, continuă să mistuie o pădure de lângă Oituz.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.