De ce este luni, 21 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului și când vine ”Ziua Fericirii”

×
Codul embed a fost copiat

Dacă vă simţiţi mai trişti luni, 21 ianuarie, există o explicaţie aproape ştiinţifică. Este şi ''Blue Monday'' sau cea mai deprimantă zi a anului.

Un psiholog britanic a pus într-o ecuaţie a nefericirii elemente precum vremea urâtă, sfârşitul sărbătorilor de iarnă, banii puţini, datoriile multe, dar şi timpul rămas până la vacanţa de vară. Astfel a rezultat că a treia zi de luni din ianuarie vine cu cea mai proastă dispoziţie. Dar optimiştii pot spune că de luni încolo lucrurile vor merge clar spre mai bine!

Psihologul britanic Cliff Arnall a creat un algoritm ca să determine cea mai tristă zi din an. A constatat că în a treia zi de luni din ianuarie oamenii sunt cu moralul la cel mai jos nivel. A adunat vremea cu ce rămâne din leafă, după ce plătim datoriile. A înmulţit cu timpul scurs de la Revelion, a împărţit totul la nivelul de motivaţie şi a multiplicat rezultatul cu nevoia de a face schimbări în viaţa curentă.

Se pare că până acum trei sferturi din hotărârile măreţe luate de Revelion deja au eşuat lamentabil.

Sunt oameni care încă nu au despodobit pomul de Crăciun şi îl folosesc pe post de veioză. Nu doar de gura copiilor, ci şi pentru că adulţilor le e greu să accepte că entuziasmul sărbătorilor s-a dus. Aşa cum s-au dus şi primele anuale, iar în loc vin scadenţele, dacă ai datorii.

Citește și
Femeie data disparuta
Femeie dată dispărută de 5 zile: „Nişte oameni care au necaz pe noi au îndrumat-o”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La români a început în forţă sezonul de taxe şi impozite, prima, a doua şi a treia zăpadă şi ce a rămas nu e rupt din cărţile de poveşti.

Medic psihiatru: ”Noi suntem totuşi fiinţe care avem nevoie de soare, avem nevoie de lumină pentru a avea o stare de bine.Tristeţea este o emoţie umană pe care o avem cu toţii. Nu este o emoţie rea. Pe lângă a găsi o activitate care să-ţi facă plăcere, oameni cu care să te simţi bine, râsul este întotdeauna un antidot pentru starea tristă.

Pentru că totul are un echilibru, alţi psihologi au determinat şi cea mai veselă zi din an: a treia zi de luni din iunie, când încep vacanţele, şcoala se închide, intră banii de concediu şi facturile de utilităţi sunt suportabile. În 2019, ziua fericirii va fi 17 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cea mai tristă zi din an, Lunea Albastră. De ce urmează o perioadă grea pentru bugetari
Cea mai tristă zi din an, Lunea Albastră. De ce urmează o perioadă grea pentru bugetari

După sărbători relaxante petrecute acasă, împreună cu familia, putem deveni depresivi când ne întoarcem la lucru. Și avem randament scăzut din cauza acestor stări neplăcute.

Femeie dată dispărută de 5 zile: „Nişte oameni care au necaz pe noi au îndrumat-o”
Femeie dată dispărută de 5 zile: „Nişte oameni care au necaz pe noi au îndrumat-o”

O femeie de 88 de ani din Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, a dispărut fără urmă de 5 zile. După ce îi murise unul dintre băieţi, femeia căzuse în depresie şi avea şi tulburări de memorie.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.