Ce scrie presa sârbă despre „victoria” lui Djokovic în Australia

Novak Djokovic
Profimedia

Novak Djokovic „a câştigat în Australia”, a relatat, luni, presa sârbă în ediţiile sale online, după ce un judecător australian a ordonat eliberarea jucătorului din centrul unde se afla izolat de la sosirea sa la Melbourne.

"Spre marea satisfacţie a tuturor celor care au ieşit pe străzi, care, în toate colţurile lumii, i-au oferit susţinerea lor, Novak Djokovic a câştigat în Australia, aşa cum a făcut-o de fiecare dată", notează cotidianul Blic.

Djokovic, de nouă ori câştigător al turneului Australian Open, "a învins Australia", titrează cotidianul Vecernje Novosti, reamintind totodată că "nimic nu s-a terminat", întrucât guvernul australian poate încă să decidă expulzarea jucătorului sârb, care vrea să dispute Openul Australiei (17-30 ianuarie) fără să fie vaccinat contra Covid-19.

"Teoretic, statul australian poate încă să reexamineze cererea de viză şi să o anuleze din nou, dar problema constă în faptul că de joi circumstanţele nu s-au schimbat", a apreciat avocatul Blazo Nedic, specialist în drept anglo-saxon, la o intervenţie la televiziunea naţională (RTS).

RTS a transmis în direct, în noaptea de duminică spre luni, audierea de la Melbourne, scrie Agerpres.

Citește și
Djokovic, Australia
Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat, luni, apelul depus împotriva anulării vizei sale de Australia, cu o săptămână înaintea debutului primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open.

Judecătorul Anthony Kelly a respins anularea vizei şi a ordonat Guvernului australian să achite costurile legale şi să-l elibereze pe Djokovic din detenţie în termen de o jumătate de oră.

Consilierul guvernamental Christopher Tran a notificat tribunalul federal că Ministerul Imigraţiei, Cetăţeniei, Serviciilor de migraţie şi Afacerilor multiculturale, care nu este ministerul care a anulat viza lui Djokovic, va lua în considerare dacă îşi va însuşi dreptul său de a anula viza jucătorului sârb.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tatăl lui Djokovic a spus că acesta a fost arestat din nou, deși a câștigat în instanță. Manifestații în Melbourne
Tatăl lui Djokovic a spus că acesta a fost arestat din nou, deși a câștigat în instanță. Manifestații în Melbourne

Numeroşi australieni de origine sârbă s-au adunat, luni seară, în faţa sediului firmei de avocatură care l-a reprezentat pe Novak Djokovic, după ce au apărut informaţii că tenismenul a fost rearestat, informează The Guardian.

Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza
Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza

Novak Djokovic a câștigat, luni, prima luptă în instanță, astfel că poate rămâne, deocamdată, în Melbourne, pentru a participa la turneul australian de Grand Slam.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.