Ce romane clasice a scos din programă o școală de top din Scoția pentru că sunt rasiste: ”Folosesc cuvântul care începe cu N”

carte
Getty

O şcoală de top din Edinburgh va elimina din programă romane precum ”Să ucizi o pasăre cântătoare”, scris de Harper Lee, şi „ Şoareci şi oameni”, de John Steinbeck, pentru că au o abordare „învechită” privind rasa şi prezintă „motivul salvatorului alb”.

 

Liceul James Gillespie din Edinburgh vrea să îşi modifice programa de limbă engleză şi să renunţe la texte clasice „depăşite” precum „To Kill a Mockingbird” (în foto, Gregory Peck și Brock Peters, în filmul clasic omonim, din 1962- n.red) şi „Of Mice and Men”. Ele vor fi înlocuite cu romane moderne care reprezintă persoane de culoare, potrivit News.ro.

Şeful catedrei, profesorul Allan Crosbie, a criticat folosirea cuvintelor cu caracter rasist şi a motivului „salvatorului alb”.

Cei care nu sunt de acord cu această modificare a programei, inclusiv conservatorii scoţieni, spun că şcoala ar trebui să educe, nu să dicteze.

Citește și
Un clip de recrutare al CIA atinge o nouă culme a corectitudinii politice. ”China și Rusia râd în hohote” VIDEO
Un clip de recrutare al CIA atinge o nouă culme a corectitudinii politice. ”China și Rusia râd în hohote” VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Crosbie a precizat, potrivit Daily Mail, că reprezentarea persoanelor de culoare în romanele clasice este depăşită şi că orele de limbă engleză pentru elevii din anul trei vor fi concentrate pe lucrări ca „The Hate U Give”, de Angie Thomas, scrisă ca răspuns la uciderea de către poliţie, în 2009, a lui Oscar Grant.

 

Principalul motiv: personajele principale nu sunt persoane de culoare

 

Modificarea este parte din efortul de a „decoloniza” programa şcolară, cu accent pe materiale care reprezintă mai bine întreaga arie a experienţei umane.

Crosbie a declarat: „Probabil, ca fiecare departament de engleză din ţară, avem încă «Of Mice and Men» şi «To Kill a Mockingbird» pe rafturi. Sunt acum predate mai rar, pentru că aceste romane sunt învechite şi problematice în termeni de decolonizare a programei. Personajele principale nu sunt persoane de culoare. Reprezentarea persoanelor de culoare este demodată, folosirea cuvântului care începe cu N şi a motivului salvatorului alb în «Mockingbird» ne-au făcut, ca departament, să decidem că acestea chiar nu sunt texte pe care să le mai predăm la anul trei”.

Oliver Mundell, din partea conservatorilor scoţieni, a spus că elevilor nu trebuie să li se interzică accesul la anumite lucrări literare.

„Cred că eliminarea completă a anumitor lucrări din programă ar fi o greşeală. Înainte de a impune orice formă de cenzură, ar trebui să avem o dezbatere pertinentă despre care ar trebui să fie politica excluderii anumitor cărţi. Decât să interzicem copiilor accesul la anumite lucrări de literatură, poate ar trebui să le prezentăm subtextul subliniind cum s-au schimbat vremurile şi ce putem învăţa din ele. Şcolile au responsabilitatea de a educa, nu de a dicta”.

Stephen Kelly, directorul Liberton High din Edinburgh, a spus: „Şcoala noastră a devenit mult mai diversă, ceea ce cred că este un lucru bun. Când ne prezentăm programa, dacă sunt o tânără persoană de culoare şi mă uit fie la engleză, istorie, studii moderne, mă văd reprezentată? Aşadar, pentru noi, este vorba despre dezvoltarea unei culturi anti-rasiste care recunoaşte stereotipurile, noţiunile de atitudine centrată pe albi, noţiuni despre albii care sunt mai importanţi, noţiuni de reprezentare. Nu spun că trebuie să interzicem «To Kill a Mockingbird» sau «Of Mice and Men». Dar dacă predaţi ceva legat de ce înseamnă de fapt salvatorul alb, aţi putea folosi aceste cărţi ca exemplu”.

 

Ministrul scoțian al Educației vrea ”educație anti-rasistă de calitate”

 

Jo Bisset, de la UsForThem Scotland, a punctat: „Cenzurarea sau interzicerea unor cărţi nu va ajuta niciun copil din Scoţia să îşi atingă potenţialul maxim”.

Profesorul Rowena Arshad, expert în educaţie, rasă şi egalitate, a spus că Scoţia trebuie „să treacă dincolo de discursul privind incluziunea şi diversitatea pentru a se confrunta efectiv cu decolonizarea”.

Eileen Prior, director executiv al organizaţiei de părinţi Connect, este de părere că e important ca textele din cursurile de engleză să fie „relevante, pertinente şi captivante”. „În mod ideal, profesorii şi tinerii ar trebui să aibă o paletă largă de texte din care să aleagă”.

Ministrul scoţian al Educaţiei, Shirley-Anne Somerville, a declarat: „Ne-am angajat în dezvoltarea resurselor educaţionale şi realizăm un nou program de educaţie anti-rasistă în şcoli, inclusiv sprijiin pentru dezvoltarea profesională a dascălilor, permiţând fiecărei şcoli să aibă acces la educaţie anti-rasistă de calitate. Reforma programei şcolare va fi un aspect-cheie al programului, pentru a ne asigura că sistemul nostru de educaţie şi programele noastre încorporează şi promovează anti-rasismul cu fiecare ocazie”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Una dintre cele mai prestigioase universități americane spune că termenul de ”gaură neagră” este rasist
Una dintre cele mai prestigioase universități americane spune că termenul de ”gaură neagră” este rasist

Cornell University, una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din lume și parte a celebrei Ivy League din SUA, consideră că termenul astronomic de ”gaură neagră” este rasist și organizează un curs care să demonstreze acest lucru.

Un clip de recrutare al CIA atinge o nouă culme a corectitudinii politice. ”China și Rusia râd în hohote” VIDEO
Un clip de recrutare al CIA atinge o nouă culme a corectitudinii politice. ”China și Rusia râd în hohote” VIDEO

Un clip în care o americancă de 36 de ani, de origine hispanică, care se declară mândră că este "o persoană cisgen, din Generaţia Y (mileniali), intersecţională, provenind dintr-o minoritate etnică şi lucrând pentru CIA", creează polemici în SUA.

Americanii cer scoaterea lui Shakespeare din școli pentru că promovează ”masculinitatea toxică” și ”supremația albă”
Americanii cer scoaterea lui Shakespeare din școli pentru că promovează ”masculinitatea toxică” și ”supremația albă”

Profesorii woke din SUA cer scoaterea lui Shakespeare din programa școlară pentru că promovează ”masculinitatea toxică” și ”supremația albă”, considerând că acesta trebuie ”să fie pus deoparte sau dezafectat”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.