Ce restricții speciale impune Guvernul producătorilor de tehnologie 5G care vor să vândă în România

5G
Agerpres

Implementarea rețelelor 5G în condițiile parteneriatelor strategice pe care la are România cu SUA face obiectul unui proiect de lege al guvernului care urmează a intra pe ordinea de zi, la dezbatere.

Proiectul de act normativ instituie o serie de restricții și obligații pentru producătorii și importatorii echipamentelor care urmează a fi folosite în rețeaua de comunicații de ultimă generație, care se aplică și furnizorilor de servicii de comunicații, precum rețelele de telefonie mobilă.

Astfel, potrivit proiectului de lege, sunt excluse de la restricții echipamentele terminale ale utilizatorilor, precum telefoanele mobile, fiind vizate exclusiv echipamentele de rețea, cum ar fi releele sau antenele.

„Utilizarea de tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum şi în rețelele 5G, este condiționată de obținerea de către producători a unei autorizări” se arată în actul normativ, cu scopul „eliminării riscurilor la adresa securității naționale și apărării naționale”.

Autorizarea este acordată prin decizie a premierului la propunerea CSAT.

Citește și
5G
Răspunsul oficial al Ambasadei Chinei la acuzațiile ambasadorului SUA privind 5G
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe lângă datele societăților comerciale care solicită autorizarea pentru comercializarea acestor echipamente, mai este necesară „o declarație pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;
- are o structură transparentă a acţionariatului;
- nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică;
-se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente”

În condițiile proiectului de ordonanță de urgență, producătorul trebuie să obțină avizul Guvernului, care se fundamentează „pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securității naționale și/sau apărării naționale”.

Mai exact, avizul „se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte şi a parteneriatelor strategice bilaterale, pentru evitarea unor riscuri care pot decurge din:
a) controlul unui guvern străin asupra producătorului în lipsa unui sistem juridic independent;
b) absenţa unei structuri transparente a acţionariatului producătorului;
c) lipsa unui istoric de conduită corporativă etică a producătorului;
d) funcţionarea producătorului într-un sistem juridic care nu impune practici corporative transparente”.

Războiul SUA-China-Huawei, bătălia din România

 

Implementarea rețelelor 5G, care este făcută de operatori privați în România, are o miză financiară serioasă pentru Guvern, întrucât veniturile estimate a fi încasate în urma vânzării licențelor de telecomunicații de tip 5G de către ANCOM ajung la 2,1 miliarde de lei.

Trecerea la cea mai nouă tehnologie de comunicații este miza unui război economic pe care președintele american Donald Trump îl poartă cu China, în condițiile în care compania Huawei, care comercializează echipamente avansate pentru rețelele 5G, a fost acuzată de spionaj industrial în SUA.

Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat, sâmbătă 1 august, că „lumea liberă are nevoie de tehnologie 5G sigură – nu de tehnologie care este coruptă de companiile necinstite din China comunistă. Tehnologia 5G sigură de la companii de renume, altele decât Huawei, este singura cale de urmat”.

Compania Huawei i-a dat replica, spunând într-un comunicat că că „tratamentul incorect față de companiile private, în baza țării de origine, este discriminatoriu și nedrept”.

„Considerăm că a face eforturi pentru a afecta corectitudinea mediului de afaceri din România prin forță și amenințări nu este o modalitate diplomatică de a câștiga aliați. Tratamentul incorect față de companiile private, în baza țării de origine, este discriminatoriu și nedrept. Afirmațiile nefondate făcute cu privire la prezența Huawei România și realizările companiei reprezintă un afront împotriva celor 2.200+ de angajați de la nivel local, împotriva onestității și a angajamentului lor de a pune în aplicare cele mai bune practici europene.

Potențialul 5G pentru redresarea economiei este cunoscut de autorități și industrie, iar eforturile domnului Zuckerman pentru a împiedica România să beneficieze de acest potențial este discutabil, Huawei opunându-se acestor piedici în calea evoluției tehnologice pe care România o poate realiza” a transmis Huawei România.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Răspunsul oficial al Huawei la acuzația ambasadorului SUA în România privind tehnologia 5G
Răspunsul oficial al Huawei la acuzația ambasadorului SUA în România privind tehnologia 5G

Responsabilii Huawei România contestă declarația făcută de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, privind tehnologia 5G.

Răspunsul oficial al Ambasadei Chinei la acuzațiile ambasadorului SUA privind 5G
Răspunsul oficial al Ambasadei Chinei la acuzațiile ambasadorului SUA privind 5G

Ambasada Republicii Populare Chineze a dat un răspuns oficial la acuzațiile ambasadorului Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, privind tehnologia 5G și compania chineză Huawei.

Zuckerman atacă dur Huawei, pe tema 5G: ”Tehnologie coruptă de companiile necinstite din China comunistă”
Zuckerman atacă dur Huawei, pe tema 5G: ”Tehnologie coruptă de companiile necinstite din China comunistă”

Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a transmis din nou poziția americană legată de chinezii de la Huawei cu privire la tehnologia 5G, susținând că românii și americanii sunt ”parteneri în combaterea actorilor răi din lumea cibernetică”.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.