Ce ordin i-ar fi dat Putin lui Prigojin după revolta Wagner. „Ar putea comite o mare atrocitate”

Vladimir Putin, Evgheni Prigojin
AFP

Vladimir Putin i-ar fi dat ordin lui Evgheni Prigojin și Grupului Wagner să îl asasineze pe Volodimir Zelenski, la o întâlnire care a avut loc la câteva zile după revolta pornită de șeful grupării de mercenari, scrie The Sun.

Prigojin ar fi trebuit să plece în exil în Belarus, ca parte a înțelegerii privind oprirea revoltei și marșului către Moscova, însă a fost chemat la Kremlin, pentru o ședință secretă cu Vladimir Putin.

Kremlinul a confirmat luni că preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în data de 29 iunie, la cinci zile după ce unităţi ale Wagner au mărşăluit spre Moscova, confirmând o informație obținută de ziarul francez Liberation de la surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, la reuniunea din 29 iunie, Putin a convocat 35 de persoane, între care comandanţi de unităţi (Wagner) şi că aceasta a durat peste trei ore. Comandanţii grupului Wagner i-au spus lui Putin că rămân soldaţii săi şi că vor continua să lupte pentru el, a afirmat Peskov.

Au apărut informații potrivit cărora liderul Wagner s-ar pregăti să îl asasineze pe președintele ucrainean, la ordinul lui Putin și să „aducă înapoi capul lui Volodimir Zelenski”, scrie The Sun.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dmitri Muratov, redactorul-șef al ziarului independent rus Novaya Gazeta, câștigător ar Premiului Nobel pentru Pace a spus că este de părere că Putin nu i-a cerut iertare președintelui rus, ci ar fi acceptat „să comită o mare atrocitate în beneficiul Rusiei.”

„Ar putea încerca să organizeze o tentativă de asasinare a lui Zelenski și să ducă capul președintelui Ucrainei la Kremlin. De ce nu? Trebuie să facă ceva care să facă uitat ceea ce Putin a numit „un cuțit în spate pentru Rusia”, a adăugat el.

Scurta rebeliune condusă de Prigojin, în cursul căreia combatanţi Wagner au preluat controlul asupra oraşului Rostov (din sudul Rusiei), unde se află comandamentul general care conduce operaţiunile de luptă în Ucraina, a fost pentru Putin cea mai gravă provocare la adresa puterii sale de când a preluat conducerea Rusiei în ultima zi a anului 1999.

Criza provocată de Prigojin a fost dezamorsată printr-un acord negociat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, cel puţin aşa s-a spus oficial. De atunci, Putin a mulţumit armatei şi serviciilor sale de securitate pentru că au evitat haosul şi izbucnirea unui război civil.

Prigojin susţine că rebeliunea nu urmărea răsturnarea guvernului, ci "aducerea în faţa justiţiei" a şefilor armatei şi apărării (Valeri Gherasimov şi Serghei Şoigu) pentru ceea ce el a numit gafele lor şi acţiunile neprofesioniste în Ucraina.

Evgheni Prigojin trebuia să plece în Belarus în conformitate cu termenii acordului, dar Lukaşenko a declarat săptămâna trecută că acesta s-a întors în Rusia şi că luptătorii Wagner nu au acceptat încă oferta de a se muta în Belarus, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la punerea în aplicare a acordului, potrivit Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.