VIDEO. Reacția fostului polițist Derek Chauvin în momentul în care judecătorul a citit verdictul

×
Codul embed a fost copiat

O personalitate "antisocială" cu o carieră marcată de violenţe: poliţistul alb Derek Chauvin, găsit marţi vinovat uciderea lui George Floyd, făcuse câteva arestări brutale înainte de această tragedie care a bulversat Statele Unite, comentează AFP.

Pe 25 mai, la Minneapolis, acest individ de 45 de ani şi-a ţinut genunchiul pe gâtul unui afro-american de vârstă apropiată, blocat la pământ, timp de aproape nouă minute, în pofida rugăminţilor acestuia şi ale trecătorilor surprinşi.

În cele trei săptămâni ale procesului, el a apărut distant în sala de judecată, unde vocea i-a fost auzită numai doar de două ori: pentru a depune jurământul şi apoi pentru a refuza să fie audiat, potrivit dreptului său înscris în Constituţia americană care permite oricărui acuzat să nu depună mărturie susceptibilă de a-l incrimina.

În timpul citirii verdictului, poliţistul, îmbrăcat în obişnuita sa vestă de culoare gri, nu a lăsat să transpară mai multă emoţie, cu excepţia ochilor, tot mai agitaţi când a fost declarat vinovat pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare reţinute împotriva lui.

După ce judecătorul a anunțat că i-a revocat cauțiunea, Chauvin a dat din cap, acceptând verdictul și apoi s-a uitat scurt către avocatul său, Eric Nelson. Fostul Polițist s-a ridicat apoi de pe scaun și și-a pus mâinile la spate, pentru a fi încătușat și a fost escortat afară din sala de judecată.

Citește și
George Floyd
Reacția familiei lui George Floyd după ce Derek Chauvin a fost găsit vinovat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Avocatul lui, Eric Nelson, a continuat totuşi să-i apere atitudinea în cursul tragediei ca fiind cea a unui om "rezonabil", a unei "fiinţe umane" supuse "greşelilor în situaţii foarte stresante". Clientul său, a argumentat el, ar fi aplicat un gest autorizat şi conform pregătirii sale, deoarece George Floyd "s-a opus arestării".

Afro-americanul ar fi murit din cauza unei crize cardiace, a afirmat Eric Nelson, din cauza problemelor cu inima, agravate de consumul de fentanil, un opioid, şi de metamfetamină, un stimulent.

Dar acuzarea a încercat să demonstreze că poliţistul a fost cel care l-a ucis pe George Floyd, cu sprijinul mărturiei experţilor şi al unor documente arătând, potrivit acesteia, că Derek Chauvin a aplicat adesea, în cei 19 ani de carieră, o presiune "dincolo de rezonabil" pe gâtul suspecţilor.

În 2017, Derek Chauvin arestase folosind acelaşi "modus operandi" o tânără de culoare, Zoya Code, acuzată de violenţe de către mama ei, a declarat procurorul Steve Schleicher. "A rămas pe gâtul meu", a povestit ea pentru site-ul Marshall Project înainte de proces. Frustrată că îi ignoră apelurile de a o elibera, ea l-a sfidat să o preseze mai tare. "A făcut-o. Doar ca să mă facă să tac", a adăugat martora.

Poliţistul, cu faţa impasibilă, a luat încontinuu notiţe în cursul dezbaterilor, scriind meticulos într-un mic carnet în timp ce în spatele lui, scaunul rezervat rudelor sale rămânea gol dintr-o dată. Rudele lui George Floyd s-au alternat pe tot parcursul procesului.

După tragedie, puţine detalii au filtrat despre Derek Chauvin, dar foştii săi colegi au schiţat pentru media, de asemenea, sub acoperirea anonimatului, portretul unui om tăcut, rigid, muncitor, care patrula deseori în cartierele dificile.

Gradul său de angajament i-a adus patru medalii de-a lungul carierei sale, dar şi 22 de plângeri şi anchete interne, potrivit unui dosar public curăţat de toate detaliile.

Pe lângă procedurile penale finalizate acum, poliţistul a făcut obiectul unor procese civile din partea familiei lui George Floyd, încheiate în martie cu un acord potrivit căruia oraşul Minneapolis a plătit rudelor afro-americanului 27 de milioane de dolari.

Cel care întruchipează astăzi faţa violenţei poliţieneşti din Statele Unite, care s-a prezentat liber la proces după ce a plătit o cauţiune de un milion de dolari, a fost imediat încătuşat şi închis după anunţarea verdictului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce și-a scris pe mână Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Ce și-a scris pe mână Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO

Derek Chauvin și-a scris numărul de telefon al avocatului său pe mână, înainte de pronunțarea verdictului de vinovăție în uciderea lui George Floyd, potrivit TMZ.

Reacția familiei lui George Floyd după ce Derek Chauvin a fost găsit vinovat
Reacția familiei lui George Floyd după ce Derek Chauvin a fost găsit vinovat

Derek Chauvin, fostul poliţist din Minneapolis acuzat că l-a ucis anul trecut pe George Floyd, a fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare.

Derek Chauvin, poliţistul acuzat de uciderea lui George Floyd, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare
Derek Chauvin, poliţistul acuzat de uciderea lui George Floyd, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare

Poliţistul alb Derek Chauvin a fost declarat marţi vinovat de asasinarea afro-americanului George Floyd, la finalul unui răsunător proces care a marcat profund America ilustrând diviziunile rasiale din ţară, scrie AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.