Cazuri de variolă a maimuţei au apărut în Europa şi America de Nord. Țările în care au fost depistate

×
Codul embed a fost copiat

Câteva zeci de cazuri suspecte sau confirmate de variola maimuţei au fost depistate de la începutul lui mai în Europa şi în America de Nord, stârnind temeri cu privire la debutul propagării acestei maladii endemice în Africa de Vest, informează AFP.

Marea Britanie, care are primul caz semnalat, depistat din 6 mai, a indicat într-un comunicat, miercuri seară, că a indentificat alte două, ceea ce duce bilanţul la un număr de nouă persoane infectate în total.

Cu excepţia primului individ infectat, care a călătorit recent în Nigeria, aceşti bolnavi au fost contaminaţi în Marea Britanie, potrivit agenţiei britanice de securitate sanitară (UKHSA), potrivit News.ro.

"Aceste ultime cazuri, precum şi raportări de cazuri în diverse ţări europene, confirmă ceea ce ne temeam iniţial, că poate exista transmitere a variolei maimuţelor în comunităţile noastre”, a explicat dr. Susan Hopkins, principalul consilier medical al UKHSA, citată în comunicat.

Simptomele includ febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflaţi, frisoane şi oboseală. Pot apărea erupţii cutanate, adesea pe faţă, şi se răspândesc în alte părţi ale corpului, inclusiv pe organele genitale.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu există tratament pentru variola de maimuţă care se transmite prin contact cu o persoană bolnavă sau prin fluidele sale corporale, între care saliva. Această infecţie virală se vindecă singură.

Miercuri, Spania, Portugalia, Canada şi SUA au semnalat că au depistat prezenţa variolei de maimuţă sau ceea ce pare a fi pe teritoriile lor.

Cele două ţări din Peninsula iberică au raportat că au recenzat aproximativ patruzeci de cazuri suspecte sau confirmate ale acestei boli, ceea ce a determinat autorităţile spaniole şi portugheze să declanşeze o alertă naţională de sănătate.

În Canada, peste zece cazuri suspecte au fost examinate miercuri la Montreal, potrivit postului public Radio-Canada, care citează autorităţile sanitare ale oraşului.

Şi în Statele Unite, un bărbat care vizitase recent Canada a fost depistat pozitiv cu această boală în statul Massachusetts.

Autorităţile vor să fie în general liniştitoare, subliniind astfel în Spania şi Portugalia că boala nu este foarte contagioasă între oameni.

Înmulţirea focarelor aparente îngrijorează totuşi şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat luni că se interesează îndeaproape referitor la cazuri din Marea Britanie ce par a fi transmise în cadrul comunităţii homosexuale.

"Observăm transmitere în rândul bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi”, care reprezintă "informaţii noi pe care trebuie să le studiem în mod corespunzător pentru a înţelege mai bine dinamica transmiterii", a declarat Ibrahima Socé Fall, director general adjunct al OMS de la Departamentul de intervenţie în situaţii de urgenţă, Geneva.

Dar "oricine, indiferent de orientarea sexuală, poate răspândi variola maimuţei", a subliniat Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC), principala agenţie sanitară federală a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.