Cazul curios al Germaniei. Are o rată de victime de doar 0,3% în pandemia de coronavirus

coronavirus
Getty

Germania a stârnit curiozitatea experților din Europa. Deși este printre cele mai afectate țări de coronavirus, numărul victimelor este foarte mic.

Germania și Italia au cei mai mulți cetățeni de peste 65 de ani din Uniunea Europeană, dar sunt afectate în mod diferit de pandemia de coronavirus. În timp ce în Italia, media deceselor pentru persoanele infectate cu Covid-19 este de 9%, în Germania este de doar 0,3 %, scrie The Guardian.

Germania a înregistrat un număr de aproape 22.672 de cazuri, dintre care 86 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat astăzi Reuters. Printre cei suspectați că au contractat virusul se află și cancelarul Angela Merkel, care a intrat în izolare.

Oficialii germani susțin că nu este niciun secret legat de eficicacitatea sistemului de sănătate. Mai mult, Lothar Wieler, președintele Insitutului Robert Koch, principala instituție guvernamentală a Germaniei în domeniul sănătății, spune că pe termen lung situația ar putea deveni asemănătoare cu cea din Italia.

Una dintre explicații este numărul mare de teste efectuate în Germania, ceea ce a dus la identificarea mai multor cazuri și la o pondere mai mică a deceselor.

Citește și
Coronavirus in Romania
Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficialii germani se mândresc cu rapiditatea cu care au început testările. ”Avantajul nostru este că am demarat procedurile încă de la primele cazuri. Am câștigat timp pentru a pregăti clinicile înainte de sosirea furtunii”, a spus Marylyn Addo, specialist în boli infecțioase de la Universitatea din Hamburg.

Germania a testat chiar și pacienți cu simptome ușoare, iar autoritățile medicale spun că au capacitatea de a testa 12 mii de persoane pe zi, mai mult decât a efectuat România de la declanșarea pandemiei, și până la 160.000 de persoane pe săptămână.

Și Christian Drosten, virusolog la un spital din Berlin, avertizează că numărul victimelor din rândul pacienților afectați de Covid-19 va crește în următoarea perioadă. ”Probabil că în Italia un număr important de tineri a fost infectat fără să se cunoască acest lucru”, a mai spus profesorul german.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume. Marea Britanie intră în izolare națională pentru cel puțin 3 săptămâni
Coronavirus în lume. Marea Britanie intră în izolare națională pentru cel puțin 3 săptămâni

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 23 martie. La nivel mondial, numărul deceselor provocate de noul virus a depășit 16.000. În plus, sunt peste 370.000 cazuri de infectare confirmate.

Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați
Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați

Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Toți pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați din spitale. În România au fost confirmate 576 de cazuri de coronavirus, dintre care 7 pacienți decedați. 

#staiacasă. Mălăele, Hagi şi Smiley, într-o campanie de prevenire a infectării cu covid-19
#staiacasă. Mălăele, Hagi şi Smiley, într-o campanie de prevenire a infectării cu covid-19

Horaţiu Mălăele, Gheorghe Hagi şi Smiley se numără între personalităţile care apar în videoclipul unei campanii a Ligii Profesioniste de Fotbal de conştientizare a pericolului reprezentat de COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.