Câțiva localnici au alertat autoritățile după ce au văzut un leu într-un gard viu. Ce era de fapt

punga leu

Întorsătură neașteptată după ce mai mulți localnici ai comitatului Meru din Kenya i-au alertat pe ofițerii Serviciului Faunei Sălbatice cu privire la prezența unui leu.

Locuitorii au observat un „leu” ascunzându-se într-un tufiș din apropierea Parcului Național „Muntele” Kenya, dar când ofițerii au încercat să atragă felina afară din ascunzișul din satul Mutiribu, aceasta nu a răspuns.

Felina s-a dovedit a fi o pungă de supermarket de la un supermarket, cu poza unui leu imprimată pe ea, conform autorităților locale.

„Când au ajuns, ofițerii Serviciului Faunei Sălbatice au fost șocați să afle că 'așa-zisul leu' era un leu printat pe o pungă. În couda alarmei false, aplaudăm localnicii pentru că au tras alarma pentru a mitiga un posibil conflict,” a spus un purtător de cuvânt al serviciului pe Twitter.

Aceasta avea un aspect „plin”, după ce un locuitor din apropiere a pus răsaduri de avocado înăuntru pentru a preveni uscarea acestora.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Proprietarul pungii nu era acasă când au fost alertați ofițerii, aceasta fiind sfătuită imediat să intre în casă pe ușa opusă tufișului, când a ajuns acasă, conform The Independent.

„Între timp, Carrefour Kenya, hai să ne întânim în spatele cortului să discutăm despre această pungă,” a mai transmis serviciul.

„Pungile noastre sunt prietenoase cu mediul,” a glumit un reprezentant al Carrefour Kenya.

CITEȘTE ȘI: Momentul în care un băiețel a căzut într-o gură de canalizare în fața mamei sale. VIDEO

Scoția va oferi 50.000 de lire sterline familiilor dispuse să se mute pe insule, indiferent de naționalitate

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.