Casa Albă: „Nu sprijinim atacurile aeriene împotriva unui spital. Pacienţii trebuie protejaţi”

atac Israel spital Gaza
Foto: Profimedia

Întrebat despre operaţiunea armatei israeliene de la spitalul Al-Shifa din Gaza, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a spus că „spitalele şi pacienţii trebuie protejaţi", transmite miercuri AFP.

 

„Nu vom comenta în detaliu o operaţiune militară israeliană în curs. După cum am spus deja, nu sprijinim atacurile aeriene împotriva unui spital şi nu vrem să vedem schimburi de focuri într-un spital în care oameni nevinovaţi, săraci, bolnavi, care caută îngrijiri, sunt prinşi în focul încrucişat.

Spitalele şi pacienţii trebuie protejaţi", a spus acesta într-o scurtă declaraţie transmisă AFP.

Statele Unite au acuzat marţi seară Hamas şi gruparea palestiniană Jihad Islamic că folosesc „un centru de comandă şi control de la spitalul Al-Shifa", cel mai mare din Gaza, în cuvintele lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, o declaraţie care merge în aceeaşi direcţie cu poziţia autorităţilor israeliene.

Hamas a respins acuzaţiile SUA, considerând aceste remarci drept "undă verde" pentru ca Israelul "să comită noi masacre".

Citește și
Xi Jinping și Joe Biden
Joe Biden vrea să-l convingă pe Xi Jinping să reia legăturile militare cu SUA. Vor avea o a doua întâlnire directă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Casa Albă, criticată în SUA pentru
Casa Albă, criticată în SUA pentru "lipsa de voinţă de a dezescalada" războiul dintre Israel şi Hamas

Oficiali americani au semnat un memorandum în care critică Casa Albă pentru "lipsa de voință de a dezescalada" războiul Israel-Hamas.

Joe Biden vrea să-l convingă pe Xi Jinping să reia legăturile militare cu SUA. Vor avea o a doua întâlnire directă
Joe Biden vrea să-l convingă pe Xi Jinping să reia legăturile militare cu SUA. Vor avea o a doua întâlnire directă

Preşedintele american Joe Biden doreşte să restabilească legăturile cu China la nivel militar, a declarat consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

Războiul Israel - Hamas: Tensiuni în echipa de campanie a lui Biden. Casa Albă, acuzată că e complice la un atac imoral
Războiul Israel - Hamas: Tensiuni în echipa de campanie a lui Biden. Casa Albă, acuzată că e complice la un atac imoral

Războiul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas a scindat echipa politică a lui Joe Biden.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.