Bulgaria a activat Mecanismul de protecţie civilă al UE pentru a primi ajutor din cauza Covid 19

bulgaria coronavirus
Shutterstock

Bulgaria a activat, marţi, Mecanismul de protecţie civilă al UE, prin care a cerut ajutor pentru a face faţă actualului val agresiv al pandemiei COVID-19, relatează agenţia BTA.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat miercuri că executivul comunitar se ocupă în prezent de soluţionarea acestei solicitări. El a precizat că guvernul de la Sofia a cerut concentratoare de oxigen, ventilatoare şi paturi pentru unităţile de ATI.

Comisia Europeană verifică în prezent cu statele membre care dintre ele pot contribui la asistenţa destinată Bulgariei şi disponibilitatea stocurilor comune.

Ministerul Sănătăţii bulgar a transmis în acest timp că sistemul sanitar al Bulgariei deocamdată face faţă situaţiei şi încă nu este nevoie de echipamente suplimentare, dar activarea mecanismului european de protecţie civilă va furniza resurse suplimentare în efortul de combatere a pandemiei.

Cu numai 24% din populaţia adultă vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, Bulgaria are cea mai redusă rată a vaccinării în rândul statelor UE.

Citește și
Bulgaria
Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Record de decese cauzate de coronavirus în Bulgaria, țara cu cea mai mică rată de vaccinare din UE
Record de decese cauzate de coronavirus în Bulgaria, țara cu cea mai mică rată de vaccinare din UE

Bulgaria a raportat marţi un număr record de decese zilnice asociate COVID-19 - 334 -, în condiţiile în care această ţară, cu cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană (UE), se confruntă cu al patrulea val de pandemie, informează Reuters.

Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinații
Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinații

Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă și test PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.