Boris Johnson, fost premier al Marii Britanii: „Germania a vrut ca Ucraina să se prăbușească rapid după invazia Rusiei”

boris johnson, olaf scholz
AFP

Boris Johnson, fostul prim-ministru al Marii Britanii, a făcut o serie de dezvăluri explozive despre Germania și Franța, în contextul invaziei rusești din Ucraina.

Boris Johnson (foto, stânga) a dezvăluit, în cadrul unui interviu acordat CNN, că Germania și-a dorit o înfrângere rapidă a Ucrainei, în timp ce Franța a fost "în negare" până când trupele rusești au invadat teritoriul vecin, potrivit Daily Mail.

Fostul prim-ministru al Marii Britanii a declarat că au existat diverse opinii cu privire la tensiunile dintre țările aflate în conflict înainte de invazia din 24 februarie.

Boris Johnson a indicat trei dintre cele mai proeminente națiuni ale UE în remarcile explozive făcute într-un interviu acordat CNN.

Boris Johnson: „Am crezut că acesta a fost un mod dezastruos de a privi lucrurile”

"Opinia germană a fost la un moment dat că, dacă se va întâmpla, ceea ce ar fi un dezastru, atunci ar fi mai bine ca totul să se termine rapid și ca Ucraina să se retragă. Am crezut că acesta a fost un mod dezastruos de a privi lucrurile. Dar pot înțelege de ce au gândit așa cum au gândit", a răbufnit Johnson.

Citește și
ucraineni
Ucraina înființează mii de ”centre de invincibilitate”. Ce vor primi oamenii aici
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Încă de la invazia lui Vladimir Putin, Germania a încercat să își reducă dependența de energia rusă, dar națiunea se confruntă în continuare cu o iarnă grea, cu potețiale pene de curent, și a anunțat în septembrie un plan de salvare a energiei în valoare de 173 de miliarde de lire sterline.

Franța, în negare până în clipa invaziei rusești

"Să nu aveți nicio îndoială că francezii au fost în negare până în ultimul moment", a adăugat Johnson.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost criticat pentru modul în care a gestionat criza, vizitând Kremlinul cu doar câteva săptămâni înainte ca Ucraina să fie invadată.

De asemenea, Johnson a mai spus că guvernul italian condus de Mario Draghi "la un moment dat, pur și simplu a spus că nu ar putea susține poziția pe care o luăm", deși anterior declarase cotidianului La Repubblica că au fost de acord cu această problemă.

El a legat din nou reticența italiană de dependența națiunii de gazul rusesc. Dar fostul prim-ministru britanic a declarat că Occidentul a realizat rapid că nu se poate negocia cu Putin și că este nevoie de un front unit.

Johnson a precizat că "UE s-a descurcat excelent de la invazie. După toate neliniștile mele... aduc un omagiu modului în care a acționat UE".

Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat să comenteze, în timp ce Elysee nu a răspuns la solicitări, menționează Daily Mail, iar surse apropiate de fostul premier italian Draghi au fost contactate pentru comentarii.

Rusia s-ar putea retrage de la centrala nucleară Zaporojie

Acest lucru vine în contextul în care experții militari pro-Kremlin au prezis, marți seară, că Rusia s-ar putea retrage de la centrala nucleară Zaporojie după luni de bombardamente în zonă.

O serie de bloggeri ruși cu legături strânse cu regimul lui Putin au declarat că, în opinia lor, Moscova este pregătită să predea instalația ucraineană, confiscată în martie, Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU.

Rybar, un canal popular de pe Telegram care a prognozat corect când va reveni Herson sub control ucrainean, a declarat că s-a discutat despre transferul sitului. Acesta a adăugat că gigantul rus al energiei nucleare Rosatom se luptă să mențină întreținerea zonei.

Biroul prezidențial ucrainean a refuzat să se pronunțe cu privire la aceste rapoarte.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Marea Britanie a anunțat că va trimite elicoptere în Ucraina
Marea Britanie a anunțat că va trimite elicoptere în Ucraina

Ministerul britanic al Apărării a anunţat că va trimite elicoptere în Ucraina, pentru prima dată de la începerea războiului declanşat de Rusia pe 24 februarie, informează dpa, citată de Agerpres.

Ucraina înființează mii de ”centre de invincibilitate”. Ce vor primi oamenii aici
Ucraina înființează mii de ”centre de invincibilitate”. Ce vor primi oamenii aici

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi că ucrainenii care au nevoie de servicii de bază în cazul în care Rusia va distruge centralele electrice şi alte facilităţi în această iarnă vor putea apela la "centre de invincibilitate" speciale.

 

Ce spune Mircea Geoană despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia şi Ucraina
Ce spune Mircea Geoană despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia şi Ucraina

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în prezent, nu există "condiţii pentru un minim de teren" pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.