Boris Johnson a zburat în Venezuela pentru a purta discuții secrete cu Maduro. Ce i-a transmis liderului sud-american

Boris Johnson
Boris Johnson / Profimedia

Fostul premier britanic Boris Johnson a zburat luna trecută în Venezuela pentru a se întâlni cu preşedintele autoritar al ţării, Nicolas Maduro, cu care a avut discuţii neoficiale în încercarea de a-l convinge să nu livreze arme Rusiei.

În timpul întâlnirii, relatată pentru prima dată de Sunday Times, Boris Johnson (foto) a încercat să îl convingă pe liderul ţării sud-americane bogate în petrol să nu acorde sprijin militar aliatului său, Rusia. De asemenea, au discutat despre normalizarea relaţiilor dintre Marea Britanie şi Venezuela.

Publicaţia britanică a scris că fostul premier s-a aflat în Venezuela pentru mai puţin de 24 de ore, după ce a venit în ţară cu un avion privat de la o casă de vacanţă din Republica Dominicană, aflată în apropiere.

Potrivit unui purtător de cuvânt al lui Johnson, care nu mai face parte din guvern şi nici nu mai este membru al parlamentului, călătoria a fost efectuată "cu sprijinul activ al Biroului pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi Dezvoltare (FCDO) şi cu ştiinţa ministrului de Externe".

Maduro, ținta sancțiunilor americane

În cadrul întâlnirii, Johnson a subliniat necesitatea unor alegeri corecte, precum şi a respectării integrităţii teritoriale a ţărilor vecine, a precizat purtătorul de cuvânt, în condiţiile în care Venezuela a ameninţat recent că îşi va ataca vecina, Guyana, care se află în plin boom petrolier.

Citește și
Maduro
Nicolas Maduro anunţă manevre militare "defensive" după trimiterea unei nave de război britanice în apropierea Guyanei
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cât a fost premier, Boris Johnson şi-a manifestat foarte deschis sprijinul pentru Ucraina împotriva invaziei Rusiei. Cu toate acestea, este neobişnuit ca un fost politician care nu se mai află la guvernare să fie implicat în discuţii sensibile la nivel înalt cu un guvern străin, notează POLITICO, potrivit News.ro.

Liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, este în mare măsură izolat de ţările occidentale şi este ţinta sancţiunilor americane. El este acuzat că a organizat alegeri incorecte şi a aruncat ţara în sărăcie, în ciuda bogăţiei sale petroliere. Maduro şi-a semnalat sprijinul pentru Rusia şi a acuzat SUA pentru invazia din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
Citește și...
32 de persoane, arestate în Venezuela pentru ”trădare de patrie”.
32 de persoane, arestate în Venezuela pentru ”trădare de patrie”. "Cinci conspiraţii" pentru asasinarea lui Nicolas Maduro

Autorităţile venezuelene au arestat 32 de persoane, civili şi militari, acuzaţi de "trădare de patrie" în cadrul a "cinci conspiraţii" pentru asasinarea preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat luni procuratura, notează AFP, potrivit Agerpres.

Nicolas Maduro anunţă manevre militare
Nicolas Maduro anunţă manevre militare "defensive" după trimiterea unei nave de război britanice în apropierea Guyanei

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat joi că a ordonat o acţiune militară "defensivă" în zonele de coastă, ce va consta în manevre militare.

Statele Unite eliberează un aliat al președintelui Maduro din Venezuela, în schimbul lui ”Leonard Grasul” și alți prizonieri
Statele Unite eliberează un aliat al președintelui Maduro din Venezuela, în schimbul lui ”Leonard Grasul” și alți prizonieri

Statele Unite au eliberat miercuri din închisoare un acuzat de spălare de bani apropiat de președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, în schimbul trimiterii acasă a 10 prizonieri americani.

Venezuela și Guyana au căzut la pace. Maduro a fost de acord să nu folosească forța în disputa pentru zona Esequibo
Venezuela și Guyana au căzut la pace. Maduro a fost de acord să nu folosească forța în disputa pentru zona Esequibo

Guyana şi Venezuela au convenit să evite utilizarea forţei şi să nu escaladeze tensiunile în disputa lor de lungă durată privind zona Esequibo, bogată în petrol, după o întâlnire între şefii lor de stat în Saint Vincent şi Grenadine.

Recomandări
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va convoca şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) joia viitoare.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".