Bloomberg: UE va propune interzicerea petrolului rusesc până la finalului anului

rusia gaz
Profimedia

UE ar urma să propună interzicerea petrolului rusesc până la finalului anului, iar până atunci vor fi introduse restricţii graduale la importuri, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres. 

De asemenea, UE face presiuni pentru ca mai multe bănci din Rusia şi Belarus să fie excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, inclusiv Sberbank PJSC, susţin sursele.

Anterior, Statele Unite şi Marea Britanie au impus sancţiuni împotriva Sberbank, cea mai mare instituţie financiară din Rusia.

O decizie privind noile sancţiuni ale UE ar putea fi luată săptămâna viitoare, la reuniunea ambasadorilor blocului comunitar. Măsurile propuse, care ar reprezenta al şaselea pachet de sancţiuni adoptat de UE de când Rusia a invadat Ucraina în 24 martie, încă se negociază şi ar putea fi modificate, informează sursele.

Sancţiunile UE necesită susţinerea tuturor celor 27 de state membre pentru a fi adoptate şi unele ţări, cum ar fi Ungaria, s-au opus măsurilor care vizează petrolul rusesc. În schimb Germania este în favoarea impunerii unei interziceri graduale a petrolului rusesc, apreciază sursele.

Un embargo petrolier ar ridica semnificativ miza în relaţia cu Rusia, deoarece UE, cea mai mare consumator de ţiţei şi combustibil rusesc, caută să pună presiune asupra Moscovei în urma declanşării războiului iar tensiunile sunt deja ridicate în privinţa livrărilor de gaze. Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

În 2019, aproape două treimi din importurile UE de ţiţei au venit din Rusia.

Conform Centrului de cercetări în energie, de când Rusia a invadat Ucraina în 24 martie, UE a importat combustibili folosi ruseşti în valoare de aproximativi 44 miliarde de euro.

Sursele mai adaugă că noul pachet de sancţiuni ar putea include restricţii asupra serviciilor de consultanţă şi de cloud, precum şi asupra achiziţiilor imobiliare.
De asemenea, unele state membre fac presiuni pentru înăsprirea restricţiiilor în domeniul comerţului maritim şi al porturilor, adaugă sursele.

Săptămâna aceasta, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni a anunţat că UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la zero până la finalul lui 2027.

Chiar dacă blocul comunitar a promis că va înceta să mai utilizeze combustibili din Rusia în 2027, pe termen scurt rămâne dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol şi 40% din necesarul de gaze naturale, în condiţiile în care anul trecut UE a importat 155 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ONU și Crucea roșie încearcă eliberarea civililor din Mariupol. Lavrov: Negocierile au stagnat din cauza inconsecvenței lor
ONU și Crucea roșie încearcă eliberarea civililor din Mariupol. Lavrov: Negocierile au stagnat din cauza inconsecvenței lor

În războiul din Ucraina vecină, ONU și Crucea roșie încearcă să negocieze eliberarea civililor aflați în buncărele de la combinatul Azovstal, din Mariupol, alături de luptătorii ucraineni care încă rezistă.

Două autobuze trimise pentru a salva civili dintr-un oraş ucrainean au dispărut
Două autobuze trimise pentru a salva civili dintr-un oraş ucrainean au dispărut

Două autobuze trimise pentru a salva civili dintr-un oraş ucrainean atacat intens de forţele armate ruse au fost date dispărute, informează bbc.com, scrie News.ro. 

Dezvăluiri de la discuția lui Putin cu oligarhii, la câteva ore de la invazie. Magnații ruși erau șocați și deprimați
Dezvăluiri de la discuția lui Putin cu oligarhii, la câteva ore de la invazie. Magnații ruși erau șocați și deprimați

După mai bine de două luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia și sancțiuni economice din partea Vestului, tăcerea elitei rusești a început să se destrame.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.