Bloggerii militari ruşi scriu că Putin i-ar fi luat lui Gherasimov conducerea operaţiunii din Ucraina

vladimir putin, valeri gherasimov
Imago

Şeful Statului Major General al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, ar fi fost îndepărtat de la comanda războiului din Ucraina unde a fost pus în decembrie 2022, potrivit unor bloggeri militari ruşi citaţi de The Moscow Times.

Valeri Gherasimov, în vârstă de 67 de ani, îşi păstrează oficial postul de şef al Statului Major General, dar nu se mai ocupă de operaţiunile din Ucraina, conducerea efectivă a trupelor fiind preluată acum de generalul colonel Mihail Teplinski, în vârstă de 54 de ani, care în urmă cu un an preluase postul de comandant al Forţelor Aeropurtate, iar în aprilie devenise comandant adjunct al forţelor din Ucraina.

The Moscow Times îi citează pe doi bloggeri militari ruşi, Rybar şi Romanov Light, care ar fi scris sâmbătă despre aceste modificări operate la comanda războiului. Potrivit sursei citate, motivul pentru epurările din rândul Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse ar fi legat de rebeliunea mercenarilor Wagner ai lui Evgheni Prigojin.

De la începutul războiului, Putin l-a schimbat de cel puţin de patru ori pe comandantul armatei trimise să cucerească Ucraina, dar nu e clar cine a condus exact invazia în primele săptămâni. Din aprilie anul trecut, militarii ruşi au fost conduşi de Aleksandr Dvornikov, două luni mai târziu a fost înlocuit de Ghennadi Jidko, care a fost concediat în octombrie, la scurt timp după cedarea regiunii Harkov. Apoi Serghei Surovikin a fost numit în locul său. El s-a remarcat prin loviturile masive cu rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene, însă cu toate acestea, nu a rezistat decât până în ianuarie, atunci când i-a luat locul însuşi Gherasimov, care însă acum ar urma să-i cedeze conducerea lui Teplinski.

De asemenea, în total, din februarie 2022 până în mai 2023, Putin a înlocuit cel puţin 17 comandanţi de rang înalt ai trupelor, au calculat anterior experţii de la Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Îndepărtarea lui Gherasimov, dacă se confirmă, coincide cu summitul NATO din Lituania de săptămâna viitoare, unde sunt de aşteptat decizii de sporire a sprijinului occidental pentru Ucraina. 

Gherasimov nu a fost văzut în public de la revolta lui Prigojin, la fel şi adjunctul său, generalul Serghei Surovikin, zis „Armagedon”, despre care se zvoneşte că ar fi fost reţinut şi interogat pentru că ar fi ştiut despre „lovitura de stat” al lui Prigojin şi l-ar fi sprijinit tacit. Se zvoneşte, de asemenea, că şi un adjunct al lui Serghei Şoigu, ministrul apărării,  Iunus-bek Evkurov, ar fi dispărut din vizorul public şi ar fi fost tras pe dreapta. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.