Blair: Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei

Tony Blair
Getty

Războiul din Ucraina arată că dominaţia Vestului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei către statutul de superputere, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole, a spus fostul premier britanic Tony Blair.

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

''Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia'', a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra, informează, duminică, Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul ''se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională''.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski: Nicio rachetă a Rusiei nu va reuşi să ne distrugă unitatea. Vom câştiga, ne vom reconstrui vieţile
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Blair: China nu este Uniunea Sovietică

Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca ''abuzive'' sancţiunile decise de Occident contra Moscovei.

''Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică'', a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 - 2007.

Citește și Kremlinul vrea să afle cu orice preț rutele de aprovizionare cu arme occidentale din Ucraina. Ordinul dat de Serghei Șoigu

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova afirmă că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 144. Rusia își întărește pozițiile defensive în sudul Ucrainei. Kievul luptă pentru Crimeea

Citește și...
Militarii ruşi au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl. Motivul pentru care au recurs la acest gest
Militarii ruşi au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl. Motivul pentru care au recurs la acest gest

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor.

Zelenski: Nicio rachetă a Rusiei nu va reuşi să ne distrugă unitatea. Vom câştiga, ne vom reconstrui vieţile
Zelenski: Nicio rachetă a Rusiei nu va reuşi să ne distrugă unitatea. Vom câştiga, ne vom reconstrui vieţile

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, sâmbătă seară, în discursul către naţiune, că rachetele ruseşti nu vor reuşi să distrugă unitatea poporului Ucrainei.

Război în Ucraina, ziua 144. Rusia își întărește pozițiile defensive în sudul Ucrainei. Kievul luptă pentru Crimeea
Război în Ucraina, ziua 144. Rusia își întărește pozițiile defensive în sudul Ucrainei. Kievul luptă pentru Crimeea

ȘtirileProTV.ro transmit în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă