Beniamin Netanyahu a fost externat. Motivul pentru care premierul Israelului a petrecut o noapte în spital

×
Codul embed a fost copiat

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a fost externat, duminică, din spital, după ce a fost internat, sâmbătă, pentru deshidratare, a anunţat biroul său, conform AFP şi Reuters.

Şeful guvernului israelian, în vârstă de 73 de ani, a fost transportat de urgenţă sâmbătă la Spitalul Sheba, cel mai mare din Israel, situat în apropiere de Tel Aviv.

''Diagnosticul nostru după o serie de examinări, inclusiv teste de laborator, este că motivul spitalizării a fost deshidratarea'', a declarat profesorul Amit Segev, şeful departamentului de cardiologie al spitalului, într-o înregistrare video difuzată de departamentul său.

''Inima sa este complet normală (...), nu a fost găsită nicio aritmie (...), am decis să-i punem un holter subcutanat pentru a continua să-l monitorizăm'', a adăugat medicul.

Netanyahu se afla în vacanţă cu familia sa pe malul lacului Kineret, în nordul Israelului, când un val de căldură a cuprins ţara.

Citește și
Joe Biden, Benjamin Netanyahu
Președintele SUA, Joe Biden: Guvernul Netanyahu din Israel are unii dintre ”cei mai extremiști membri” pe care i-am văzut
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ce le-a transmis israelienilor

Într-o înregistrare video publicată sâmbătă, după internare, premierul explicase că a petrecut timp pe lac împreună cu soţia sa, "la soare, fără pălărie, fără apă".

Nu a fost "o idee bună", a spus el, adăugând că se simţea "foarte bine".

De asemenea, el le-a recomandat israelienilor ''să petreacă mai puţin timp la soare'' şi ''să bea mai multă apă'' din cauza căldurii extreme din ţară.

Beniamin Netanyahu, premierul Israelului: „Ieri (sâmbătă - n.r.) am petrecut ceva timp cu soția mea la Marea Galileei. Am stat la soare, fără pălărie, fără apă. Nu a fost o idee bună. Așa că, în primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru grija voastră și, de asemenea, echipelor medicale excelente de aici, de la (centrul medical) Sheba care m-au examinat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt foarte bine. Mai am o singură rugăminte către voi: trecem printr-un val de căldură în țară, așa că, vă rog, stați mai puțin la soare și beți mai multă apă”.

În octombrie, Netanyahu a fost spitalizat pentru o noapte după ce nu s-a simţit bine în timpul postului de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul religios evreiesc.

Şedinţa săptămânală a cabinetului israelian, care are loc de obicei duminică, a fost amânată pentru luni, a anunţat biroul său.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Beniamin Netanyahu, dus de urgență la spital. Premierul israelian a căzut și s-a lovit la cap
Beniamin Netanyahu, dus de urgență la spital. Premierul israelian a căzut și s-a lovit la cap

Benjamin Netanyahu a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce l-a luat amețeala, a căzut și s-a lovit la cap.

Președintele SUA, Joe Biden: Guvernul Netanyahu din Israel are unii dintre ”cei mai extremiști membri” pe care i-am văzut
Președintele SUA, Joe Biden: Guvernul Netanyahu din Israel are unii dintre ”cei mai extremiști membri” pe care i-am văzut

Președintele SUA spune că Guvernul din Ierusalim are o parte de vină pentru recentele violențe dintre israelieni și palestinieni, din cauza unor miniștri care promovează extinderea coloniilor și resping drepturile palestinienilor.

Cele mai ample manifestații din Israel. 200.000 de oameni au protestat faţă de reforma judiciară promovată de Netanyahu
Cele mai ample manifestații din Israel. 200.000 de oameni au protestat faţă de reforma judiciară promovată de Netanyahu

Aproape 200.000 de israelieni au protestat, sâmbătă în marile orașe faţă de reforma judiciară promovată de guvernul Netanyahu.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.