Bătălia de la Hastings, reconstituită de englezi şi francezi cu arme reale

×
Codul embed a fost copiat

Sute de englezi şi francezi pasionaţi de istorie au luat parte sâmbătă și duminică la punerea în scenă a cunoscutei bătălii de la Hastings, care a decis cucerirea normandă a Angliei.

Cele două armate s-au războit din nou pe câmpul de luptă, dar, din fericire, de această dată nu au existat victime și totul s-a făcut doar de dragul vremurilor demult apuse.

La aproape o mie de ani de la cunoscuta bătălie, cavaleri francezi si englezi si-au dat din nou întâlnire si au pus în scenă lupta finală care a dus la cucerirea Angliei de către normanzi.

Francezii au jucat rolul normanzilor, iar englezii au fost în tabăra regelui care, invins, și-a pierdut coroana.

Ken Kingrade, deghizat în Regele Harold II: „În primul rând, îmi place atmosfera, am senzaţia că văd cu proprii mei ochi o mică parte din viaţa în Evul Mediu. Nu te poţi gândi la nimic altceva pentru că, deşi doar ne prefacem că participăm la o bătălie, în jur sunt totuşi oameni care agită arme adevărate, din metal."

Citește și
Lord of The Rings
Serialul "Lord of the Rings", produs de Amazon, va fi cel mai scump din istorie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După victoria trupelor sale, William Cuceritorul a devenit rege al Angliei si a condus regatul până în 1087. Pentru actorul care a intrat in pielea faimosului duce, invazia din 1066 a fost o reusită de neegalat.

Arnaud Lefevre, deghizat în Wilhelm Cuceritorul: „Cred că noua generaţie nu ar mai putea face aşa ceva pentru că noi (normanzii, n.r.) am avut această incredibilă mentalitate de a reuşi. Condiţiile de atunci erau foarte, foarte diferite.”

Reuniunea nu s-a rezumat doar la reconstituirea bătăliei. În corturile amplasate în zonă, turiștii au putut vedea cum era viața de zi cu zi în Anglia anului 1066. Cei mai curioși au primit adevărate lecții de istorie.

Alan Barker, arcaş: „Suntem foarte buni prieteni între noi. Poţi învăţa o mulţime de abilităţi în grupul nostru, aşa că, pe lângă cum se întoarce proţapul, eu croiesc cămăşi de zale, dar pot să învăţ şi tirul cu arcul.”

La sfârsitul zilei, Anglia nu a fost cucerită din nou si toți combatanții au scăpat doar cu vânătăi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Conferință internațională la București despre post comunism, democrație și iliberalism
Conferință internațională la București despre post comunism, democrație și iliberalism

Facultatea de Istorie a Universității din București și „Asociația Cooltura Nouă ne pasă!” organizează conferința internațională: „Thirty Years After - Post Communism, Democracy and Illiberalism in Central and Eastern Europe”.

Serialul
Serialul "Lord of the Rings", produs de Amazon, va fi cel mai scump din istorie

Amazon Studios va filma noul serial "Stăpânul Inelelor" în Noua Zeelandă, ţara în care regizorul Peter Jackson a turnat producţiile originale "Lord of the Rings" şi "Hobbit", şi care a câştigat în defavoarea Scoţiei.

A navigat în jurul lumii de una singură, timp de 320 de zile. Ce record a bătut
A navigat în jurul lumii de una singură, timp de 320 de zile. Ce record a bătut

Jeanne Socrates, în vârstă de 77 de ani, a intrat în cărţile de istorie după ce a navigat cu barca ei de 11,5 metri în jurul lumii, singură şi neasistată, în 320 de zile, potrivit The Guardian.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.