Avion privat, prăbușit în Haiti. Șase persoane au murit, printre care doi misionari americani

Avion privat, prăbușit în Haiti. Șase persoane au murit
Shutterstock

Şase persoane, între care doi misionari americani, au murit în urma prăbuşirii unui avion privat în Haiti, au anunţat autorităţile locale, scrie AFP.

Avionul a decolat sîmbătă seară din Port-au-Prince în direcţia Jacmel, pe coasta de sud a ţării. Din motive nedeterminate, s-a prăbuşit la 50 de kilometri vest de capitală, potrivit Biroului oficial al aviaţiei civile (OFNAC), conform News.ro.

Protecţia civilă, care a reuşit să ajungă la faţa locului cu toate că în zonă se ajunge greu, a găsit trupurile a şase persoane, a precizat pentru AFP unul dintre coordonatorii săi, Gutenberg Destin.

Doi americani, Trent Hostetler, 35 de ani, şi John Miller, 43 de ani, se află printre victime, a precizat pe pagina de Facebook organizaţia creştină Gospel To Haiti. Primul lucra împreună cu soţia sa în acest ONG. Al doilea venise pentru o scurtă misiune de evanghelizare, potrivit paginilor GoFundMe deschise pentru sprijinirea apropiaţilor lor.

Din cauza climatului de nesiguranţă, zborurile charter între Port-au-Prince şi Jacmel s-au multiplicat în ultimele săptămâni, o posibilitate de transport de care beneficiază puţine persoane, cele înstărite.

Citește și
avion f16
Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit de o clădire în timp ce decola
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Libera circulaţie pe ruta unică naţională care leagă jumătatea de sud a Haiti de capitală nu mai este garantată din cauză că, pe doi kilometri, bandele au preluat controlul acestei axe rutiere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion cu 92 de persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Filipinelor. Cel puțin 29 morți
Un avion cu 92 de persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Filipinelor. Cel puțin 29 morți

Cel puţin 29 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost rănite duminică în momentul în care un avion militar filipinez s-a prăbuşit după ce a ratat pista de aterizare din sudul arhipelagului şi a fost cuprins de flăcări.

Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit de o clădire în timp ce decola
Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit de o clădire în timp ce decola

Un avion belgian de vânătoare de tip F-16 s-a lovit joi de o clădire, la bază aeriană militară olandeză Leeuwarden, în timp ce se pregătea să decoleze şi a rănit două persoane, anunţă autorităţile olandeze şi belgiene, relatează The Associated Press.

Incident tragic în Australia. Două persoane au murit după ce au căzut din avion înaintea unui salt cu parașuta
Incident tragic în Australia. Două persoane au murit după ce au căzut din avion înaintea unui salt cu parașuta

Un instructor de paraşutism şi un client au murit duminică în Australia, după ce au căzut dintr-un avion, înainte să sară împreună cu paraşuta.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.