Avertizare de călătorie pentru Grecia: Temperaturi de peste 40 de grade și risc ridicat de producere a incendiilor

Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a emis un cod roşu de caniculă.

Temperaturi care vor atinge valoarea de până la 43 de grade Celsius, în intervalul 11 - 17 iulie, pentru întreg teritoriul ţării.

Autorităţile elene au emis şi o avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile ridicate (cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală), gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali (crengi, vegetaţie, frunze, ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului.

MAE reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera, astfel, apariţia unui focar de incendiu.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Citește și
Kyriakos Mitsotakis, Recep Tayyip Erdogan
Grecia vrea „progrese importante” în relațiile cu vecinul și rivalul său Turcia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Angajații sunt îndemnaţi să lucreze de acasă în zilele toride. Este cod roșu de caniculă în mai multe orașe europene
Angajații sunt îndemnaţi să lucreze de acasă în zilele toride. Este cod roșu de caniculă în mai multe orașe europene

După Spania, ori Italia și Grecia urmează să fie lovită din plin de temperaturi insuportabile. Valul de căldură nu ocolește nici Europa Centrală.

 

Grecia vrea „progrese importante” în relațiile cu vecinul și rivalul său Turcia
Grecia vrea „progrese importante” în relațiile cu vecinul și rivalul său Turcia

În marja summitului NATO de la Vilnius, Grecia a anunțat că dorește „progrese importante” în vederea unei apropieri cu Turcia.

Cât a plătit un român la un bar din Thassos, pentru o bere, două cafele și o sticlă de apă. A postat poza cu bonul. FOTO
Cât a plătit un român la un bar din Thassos, pentru o bere, două cafele și o sticlă de apă. A postat poza cu bonul. FOTO

Mulți români care au ales să își petreacă concediul în Grecia se plâng pe rețelele de socializare de prețurile piperate de pe litoralul elen.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.