Avertismentul șocant al lui Lukașenko: ”Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia”

Avertismentul șocant al lui Lukașenko: ”Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia”
Getty

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat marţi că dacă regimul său cade, Rusia va urma, după o lună de proteste fără precedent împotriva realegerii sale despre care el spune că sunt susţinute de Occident.

 

 

"Ştiţi la ce concluzie am ajuns cu establishment-ul şi autorităţile ruse? Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia", a dat asigurări Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţiile ruse după un interviu acordat mai multor media din această ţară.

El a apreciat că "dacă Lukaşenko se prăbuşeşte, tot sistemul se va prăbuşi, urmat de tot Belarusul".

Citește și
putin-lukasenko
Washington Post: Rusia nu are nevoie să invadeze Belarusul. E deja acolo
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce în timpul campaniei electorale a acuzat Rusia că încearcă să-l înlăture din cauza refuzului său de a se supune ambiţiilor Moscovei, Lukaşenko a efectuat un viraj la 180 de grade, pledând pentru o susţinere rusă în contextul unei mobilizări fără precedent a protestatarilor de la venirea sa la putere, în 1994.

El a discutat în mai multe rânduri cu Vladimir Putin pe această temă, iar preşedintele rus a promis să trimită trupe în Belarus dacă protestele degenerează în violenţe.

Un summit cu participarea celor doi este prevăzut să aibă loc în zilele sau săptămânile următoare.

Rusia, care ''s-a ars'' cu revoluţiile din anii 2000 şi 2010 din mai multe state foste membre ale URSS, zona sa de influenţă tradiţională, nu vede cu ochi buni orice formă de protest împotriva legitimităţii electorale a regimurilor adesea autoritare care conduc aceste ţări.

 

Ce spune despre opozanta Maria Kolesnikova

 

În ceea ce priveşte arestarea la frontiera ucraineană în noaptea de luni spre marţi a opozantei Maria Kolesnikova, Lukaşenko a afirmat că aceasta a fost aruncată dintr-o maşină "în mers" de alţi doi opozanţi în timp ce aceştia fugeau în Ucraina vecină.

"În maşina lor, au băgat în viteză şi au aruncat-o din maşină în mers. În mers", a insistat el, afirmând că acum negociază cu Ucraina predarea celor doi opozanţi care se aflau în vehicul.

Kievul a dezminţit marţi această versiune a faptelor, explicând că Maria Kolesnikova s-a opus expulzării sale forţate din Belarus şi că din cauza imposibilităţii de a o convinge să părăsească ţara, ea a fost arestată.

Potrivit agenţiei Interfax Ucraina, ea şi-a rupt paşaportul pentru a nu i se permite să treacă frontiera.

Cei doi colegi, Anton Rodnenkov şi Ivan Kravţov, urmează să facă declaraţii în faţa presei ucrainene marţi seară, la Kiev.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Hackerii au spart site-ul MAI din Belarus și l-au dat pe Lukașenko în urmărire internațională pentru crime de război
Hackerii au spart site-ul MAI din Belarus și l-au dat pe Lukașenko în urmărire internațională pentru crime de război

Site-ul Ministerului Afacerilor Interne din Belarus a fost spart de hackeri, care l-au dat în urmărire internațională pe președintele Aleksandr Lukașenko pentru crime de război.

Washington Post: Rusia nu are nevoie să invadeze Belarusul. E deja acolo
Washington Post: Rusia nu are nevoie să invadeze Belarusul. E deja acolo

Sunt ani de când președintele belarus Alexander Lukașenko provoacă Moscova. El a promis că Belarus nu va deveni niciodată parte din Rusia.

Putin a pregătit o forţă rusă de poliţie în sprijinul lui Lukaşenko. ”Rusia își va îndeplini obligațiile”
Putin a pregătit o forţă rusă de poliţie în sprijinul lui Lukaşenko. ”Rusia își va îndeplini obligațiile”

Vladimir Putin a anunţat că omologul său Aleksandr Lukaşenko i-a cerut să creeze o forţă de poliţie de rezervă pentru un eventual sprijin care să fie acordat Belarusului, dar liderul de la Kremlin a promis că nu o va folosi decât în caz de necesitate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.