Avertisment grav al președintelui american Joe Biden, înaintea alegerilor din SUA. „Trebuie să fim și mai hotărâți”

×
Codul embed a fost copiat

Mai sunt doar câteva zile până la alegerile americane intermediare, iar republicanii par să aibă un avans în fața democraților, în cursa pentru Congres.

Situația electorală deloc bună l-a făcut pe președintele american Biden să vină cu un avertisment grav în fața națiunii.

Joe Biden le-a cerut cetățenilor să iasă în număr cât mai mare la vot pentru a elimina avantajul republicanilor din tabăra lui Donald Trump, care sunt favoriți în mai multe state controlate până acum de democrați.

Discursul vine la câteva zile după ce un bărbat care voia să o răpească pe președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, l-a rănit grav pe soțul ei, în locuința lor din San Francisco. Aceste sunt primele alegeri federale după insurecția din 6 ianuarie 2021, când mii de susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului.

Joe Biden, președinte SUA: „Știm că democrația e în pericol. Cred că vocile care găsesc scuze sau care fac apel la violențe și la intimidare sunt o minoritate distinctă în America, dar sunt gălăgioase și hotărâte. Noi trebuie să fim și mai hotărâți.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.