Avertisment dur al Kremlinului pentru UE, în contextul arestării lui Navalnîi

Vladimir Putin
Shutterstock

Kremlinul şi-a exprimat marţi speranţa că Uniunea Europeană (UE) nu va face "prostia" să condiţioneze viitorul relaţiei sale cu Rusia de soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi.

"Sperăm că nimeni nu va face prostia de a lega perspectiva relaţiilor Rusia-UE de un locatar al unui centru de detenţie", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu câteva zile înainte de o vizită a şefului diplomaţiei europene Josep Borrell la Moscova, în timp ce UE a denunţat represiunile la adresa lui Navalnîi şi a susţinătorilor săi.

"Dacă (şeful diplomaţiei europene) este purtătorul unui mesaj dur, ministrul nostru (de externe Serghei Lavrov) îi va răspunde la fel de dur", a subliniat Peskov, potrivit Agerpres.

Borrell a cerut să-l vadă pe Navalnîi, arestat din 17 ianuarie imediat ce a revenit la Moscova după ce a fost tratat în Germania pentru o otrăvire în spatele căreia s-ar afla, potrivit opozantului, Kremlinul.

Pe de altă parte, Ministerul de Externe rus a apreciat că prezenţa unor diplomaţi străini la sesiunea tribunalului ce urmează să se pronunţe marţi asupra plasării în detenţie a lui Navalnîi este dovada încercărilor Occidentului de a se amesteca în treburile interne ale Moscovei, transmite Reuters.

Citește și
Romania, vaccin, vaccinare
Care este situația vaccinării anti Covid-19 în România. Sute de mii de români, programați
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a scris pe Facebook că prezenţa diplomaţilor este dovada a ceea ce ea a numit eforturile Occidentului de a controla Rusia.

Țările UE pregătesc sancțiuni împotriva Rusiei

 

Mai multe ţări europene au făcut referire la posibilitatea aplicării de noi sancţiuni împotriva Moscovei, mai ales după reprimarea brutală, două weekenduri consecutiv, a manifestaţiilor de susţinere pentru Navalnîi.

UE a aplicat deja sancţiuni împotriva unor înalţi responsabili ruşi, în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, s-a infectat cu noul coronavirus
Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, s-a infectat cu noul coronavirus

Florentino Perez, preşedintele clubului de fotbal Real Madrid, s-a infectat cu SARS-CoV-2, dar este asimptomatic, a anunţat clubul spaniol.

Care este situația vaccinării anti Covid-19 în România. Sute de mii de români, programați
Care este situația vaccinării anti Covid-19 în România. Sute de mii de români, programați

Preşedintele Comitetului de coordonare a campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând cu data de 3 februarie şi până pe 14 aprilie, sunt programate pentru imunizare 574.544 de persoane pentru doza 1 şi 931.331 pentru rapel.

Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate pe glob
Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate pe glob

Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate în lume, la mai puţin de două luni de la lansarea, la începutul lui decembrie, a primelor campanii de vaccinare în masă, potrivit unui bilanţ AFP.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.