Aurescu propune organizarea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din UE la Kiev

Bogdan Aurescu
Inquam/ Alexandra Pandrea

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a propus organizarea la Kiev a unei reuniuni a miniştrilor de externe din ţările UE, care să demonstreze solidaritatea Uniunii Europene cu Ucraina.

„În timpul reuniunii CAE de astăzi cu privire la situaţia de securitate îngrijorătoare din proximitatea Ucrainei, am reiterat poziţia României privind nevoia de dialog, dar şi de descurajare. Am sugerat examinarea posibilităţii organizării unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe la Kiev, în semn de solidaritate cu Ucraina”, a scris Bogdan Aurescu, luni, pe Twitter, cu referire la criza din Ucraina.

El a anunţat că va vorbi pe larg despre acest subiect, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), de luni de la Bruxelles.
„Cel mai important subiect de pe agenda de astăzi este, desigur, situaţia de securitate în Europa, care se înrăutăţeşte din cauza masării de trupe ruse în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre. Aceasta este o continuare a discuţiei pe care am purtat-o acum 10 zile la reuniunea în format Gymnich de la Brest (Franţa), iar astăzi voi reitera poziţia fermă a României, potrivit căreia UE trebuie să fie vizibilă şi vocală în legătură cu această problemă, fiind foarte important că reuşim să adoptăm astăzi şi Concluzii ale Consiliului pe această temă. Aceste Concluzii vor afirma foarte clar faptul că Federaţia Rusă trebuie să dezescaladeze situaţia în apropierea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre. Vom sublinia, de asemenea, cu fermitate, că „sferele de influenţă” reprezintă un concept perimat, care nu ar trebui utilizat în actualul context european de securitate. În acelaşi timp, este foarte important că aceste Concluzii afirmă sprijinul în continuare pentru principiile fundamentale ale arhitecturii de securitate din Europa, aşa cum sunt valabile în acest moment”, a exlicat Aurescu.

Acesta a mai spus că există o coordonare cu alte state partenere care să stimuleze un dialog diplomatic, iar procesul pregătirii sancţiunilor trebuie să progreseze pentru ca o viitoare agresiune a Rusiei să fie descurajată.

„Ne coordonăm îndeaproape şi cu partenerii noştri şi, de aceea, vom avea astăzi o întâlnire în format virtual cu secretarul de stat american Blinken, în urma întâlnirii sale de la Geneva cu ministrul rus al afacerilor externe, de vineri. Ne-am coordonat înainte şi ne vom coordona şi în acest moment, după întâlnirea de la Geneva, iar eu voi exprima apreciere pentru faptul că secretarul de stat Blinken şi ministrul Lavrov au agreat organizarea unor întâlniri viitoare - cel puţin încă una. Acesta este un lucru bun, pentru că dialogul trebuie să continue. Acesta este, de altfel, scopul eforturilor noastre diplomatice: să stimulăm dialogul pentru a conduce la dezescaladare. Aş dori să amintesc, în acest context, că există şi o altă invitaţie la o serie de întâlniri, în contextul Consiliului NATO-Rusia, şi ţine de Rusia să accepte această invitaţie, pentru că Rusia trebuie să acţioneze de o manieră responsabilă. În acelaşi timp, voi sublinia astăzi faptul că trebuie să progresam în procesul de pregătire a sancţiunilor, acesta fiind instrumentul pe care UE îl poate utiliza, cel mai puternic instrument la îndemâna UE pentru a descuraja o agresiune viitoare din partea Rusiei. De aceea, consider că trebuie să grăbim pregătirea sancţiunilor, şi sper că şi Concluziile Consiliului pe care le vom adopta astăzi vor evidenţia acest lucru, în mod hotărât. Apoi, bineînţeles, trebuie să sprijinim în continuare rezilienţa Ucrainei şi a celorlalţi parteneri din Vecinătatea Estică. Trebuie să continuăm să dezvoltăm instrumente şi eforturi ale UE pentru a ne implica mai mult în soluţionarea celorlalte conflicte prelungite din regiune. Aşadar, sunt multe aspecte de discutat astăzi”, a conchis ministrul român de Externe.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aurescu, replică pentru ministrul rus Lavrov, care a spus că scutul de la Deveselu poate fi folosit pentru lovituri ofensive
Aurescu, replică pentru ministrul rus Lavrov, care a spus că scutul de la Deveselu poate fi folosit pentru lovituri ofensive

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precizează că poziţia exprimată de Federaţia Rusă în raport cu sistemul antirachetă amplasat în România, parte integrantă a sistemului de apărare antirachetă al NATO, este complet eronată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.