Cutiile negre ale avionului companiei Sriwijaya Air prăbuşit sâmbătă au fost localizate

×
Codul embed a fost copiat

Resturi şi fragmente de corpuri au fost găsite în zona unde a dispărut, în largul Indoneziei, un Boeing 737-500 al companiei Sriwijaya Air cu 62 de persoane la bord, a indicat poliţia duminică, scrie AFP.

"În această dimineaţă am primit doi saci, unul cu obiecte aparţinând pasagerilor şi celălalt cu fragmente de corpuri", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Yusri Yunus, pentru canalul Metro TV. Poliţia "lucrează la identificare", a precizat el.

Numeroase vase de salvare, ale armatei, dar şi elicoptere şi scafandri au fost desfăşuraţi duminică dimineaţă după ce locul accidentului a fost stabilit în cursul nopţii.

Resturile au fost aduse în portul principal din Jakarta unde a fost stabilit un punct de prim-ajutor.

Şeful Comitetului de siguranţă al Ministerului Transporturilor indonezian, Surjanto Tjahjono, a anunţat că au fost identificate coordonatele celor două cutii negre ale avionului ce efectua zborul SJ-182.

Cutiile negre conţin datele tehnice privind zborul efectuat şi înregistrarea audio din cabina piloţilor.

Centru pentru identificarea victimelor

 

Poliţia Metropolitană Jakarta a stabilit un centru pentru identificarea victimelor în cazul dezastrelor, la Spitalul Kramat Jati, pentru ca cei care au murit după prăbuşirea aborului SJ182 al Sriwijaya Air să fie identificaţi, informează News.ro, care citează antaranews.com.

La centrul respectiv se vor putea prezenta familiilor celor care s-au aflat la bordul avionului pentru a-şi identifica apropiaţii, în cazul în care trupurile lor vor fi găsite, a declarat Yusri Yunus, purtător de cuvânt al Poliţiei Jakarta.

Poliţia foloseşte o echipă de căutare şi salvare pentru găsirea pasagerilor avionului Boeing 737-500 care se deplasa pe ruta Jakarta-Pontinak, despre care autorităţile cred că s-a prăbuşit în largul insulelor Laki şi Lancang, sâmbătă după-amiază.

Vizibilitatea scăzută din apele din largul insulelor pune în dificultate echipele care participă la căutări. “Angajaţii noştri sunt pe teren şi au găsit câteva bucăţi ale avionului. Obstacolul cu care ne confruntăm este vizibilitatea slabă, pentru că este noapte”, a afirmat Bambang Suryo Aji, reprezentant al autorităţilor indoneziene.

Ce s-a întâmplat cu zborul SJ182

 

Avionul companiei Sriwijaya Air zbura spre Pontianak (partea indoneziană a Insulei Borneo) când a dispărut de pe sistemele radar la scurt timp după decolarea de la Jakarta, în jurul orei locale 14:40 (07:40 GMT), la patru minute după decolare.

Presupusul loc al accidentului se află în apropierea unor insule turistice, în largul oraşului Jakarta.

La bord se aflau 50 de pasageri şi 12 membri ai echipajului.

Directorul executiv al companiei aeriene, Jefferson Irwin Jauwena, a precizat că starea tehnică a avionului era bună. Aeronava Boeing 737-500 era în funcţiune de 27 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un avion cu 62 de oameni s-a prăbușit în mare, în Indonezia, la scurt timp de la decolare
Un avion cu 62 de oameni s-a prăbușit în mare, în Indonezia, la scurt timp de la decolare

Un avion al companiei indoneziene Sriwijaya Air cu peste 60 de oameni la bord a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a decolat sâmbătă din capitala indoneziană Jakarta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vulcanul Merapi a erupt în Indonezia. Se află în
Vulcanul Merapi a erupt în Indonezia. Se află în "Cercul de Foc al Pacificului"

Vulcanul Merapi a erupt joi, în insula indoneziană Java. Vulcanul a aruncat în aer cenușă încinsă dar autoritățile au situația sub control.

Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali din cauza noii tulpini de Covid-19
Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali din cauza noii tulpini de Covid-19

Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali pentru o perioadă de două săptămâni în încercarea de a stopa transmiterea noii tulpini, mai contagioase, de coronavirus, a precizat luni ministrul de Externe, Retno Marsudi, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă