Atentat la o ceremonie publică din Afganistan. Un înalt oficial ar fi printre victime

atentat Afganistan
AP

Două explozii s-au produs sâmbătă la o sărbătoare publică în oraşul afgan Lashkar Gah şi există temeri că guvernatorul provinciei Helmand a fost rănit, au afirmat pentru Reuters oficiali de securitate şi un martor.

Conform Xinhua, care citează surse neoficiale, cel puţin patru persoane au fost ucise şi 10 au fost rănite, inclusiv guvernatorul provincial şi alţi oficiali locali.

"Oficiali şi oamenii obişnuiţi sărbătoreau (sâmbătă) dimineaţa Anul Nou Afgan şi Ziua Naţională a Fermierilor pe stadionul din Lashkar Gah. Două explozii s-au produs în timpul ceremoniei, la ora 10:00 locală", a declarat pentru Xinhua un oficial care a solicitat anonimatul.

"Exploziile i-au afectat pe oameni şi încă se verifică numărul victimelor", a spus el.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid şi-a asumat responsabilitatea pentru explozii pe Twitter.

Citește și
Atentat in Somalia
Atentat cu mașină capcană, lângă un hotel din Somalia. Sunt 5 morți și 25 de răniți. VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trei femei s-au aruncat în aer, provocând morți și răniți. Pe cine vizau cele trei sinucigașe
Trei femei s-au aruncat în aer, provocând morți și răniți. Pe cine vizau cele trei sinucigașe

Trei femei s-au aruncat în aer într-un atentat sinucigaș ce i-a vizat, vineri, pe cei care se retrag din ultima redută a Statului Islamic, din estul Siriei.

Atentat cu mașină capcană, lângă un hotel din Somalia. Sunt 5 morți și 25 de răniți. VIDEO
Atentat cu mașină capcană, lângă un hotel din Somalia. Sunt 5 morți și 25 de răniți. VIDEO

Cel puțin 5 prsoane au murit, iar 25 au fost rănite, joi, într-un atac cu mașină capcană care a avut loc în apropierea unui hotel din capitala Somaliei.

Atentat islamist cu 37 de morţi, în India. Ar fi fost comis de teroristul Waqas Commando
Atentat islamist cu 37 de morţi, în India. Ar fi fost comis de teroristul Waqas Commando

Cel puţin 37 de membri ai forţelor indiene din Kashmirul indian au fost ucişi joi într-un atentat împotriva unui convoi în apropiere de Srinagar, cel mai sângeros din 2002, a anunţat poliţia locală

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă