Atac în Lyon. Un refugiat a ucis un om și a rănit 8, cu un cuțit și o țepușă de rotisor

Atac cu armă albă la o stație de metrou din Lyon
AFP

Un bărbat înarmat cu un cuţit şi o ţepuşă pentru rotisor a atacat sâmbătă trecătorii într-o suburbie a oraşului francez Lyon, ucigând o persoană şi rănind alte 8, dintre care 3 sunt în stare critică, transmite AFP.

Atacatorul, despre care o sursă din poliţie afirmă că ar fi un refugiat afgan, a fost arestat. Primele relatări au evocat şi prezenţa unui al doilea atacator, informaţie care însă a fost apoi dezminţită de autorităţi.

Mai multe imagini de la locul atacului în galeria foto

De asemenea, primul bilanţ al victimelor făcea referire la un mort şi şase răniţi, numărul răniţilor urcând apoi la nouă, iar ultimul bilanţ menţionează opt răniţi. Persoana ucisă este un tânăr de 19 ani.

Atacul a fost comis în jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT) în apropierea unei staţii de metrou din Villeurbanne, o suburbie a oraşului Lyon.

Citește și
caracal
Primele ipoteze despre cele 40 de pete de sânge găsite în casa lui Dincă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mărturia cutremurătoare a unei tinere

 

''Un individ în staţia de autobuz 57 a început să lovească cu cuţitul'', a declarat reporterului AFP o fata cu tricoul plin de sânge. ''A reuşit să-i atingă, să-i deschidă burta unei persoane. I-a băgat unui băiat cuţitul în cap, i-a deschis urechea unei femei şi femeia mai avea puţin şi murea în staţie şi nimeni nu a venit să mă ajute'', mai spune fata plângând, potrivit relatării AFP.

Potrivit serviciilor de urgenţă, persoanele aflate la faţa locului şi care au reuşit să se ferească de atacator au fugit unde au putut, mai ales în autobuze, ceea ce a îngreunat operaţiunile de salvare. Circa 20 de persoane aflate în stare de şoc au fost preluate de serviciile de urgenţă.

Primarul din Lyon şi fost ministru de interne, Gérard Collomb, a venit la faţa locului. Într-o scurtă declaraţie dată presei el a cerut să ''rămânem foarte prudenţi'' în a afirma că acest ''atac cu cuţitul'' este unul terorist.

A fost sesizat Parchetul din Lyon, în timp ce Parchetul Naţional Antiterorist francez (PNAT) monitorizează situaţia, dar deocamdată nu a preluat cazul, întrucât autorităţile încă nu au confirmat că este un atac terorist.

Anul trecut, un atac cu un colet capcană a rănit 14 persoane în acelaşi oraş. Autorul, un algerian în vârstă de 24 de ani, a fost arestat trei zile mai târziu şi a mărturisit că jurase credinţă grupării islamiste Statul Islamic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi frați români, împușcați în cap în Belgia. Ce spun anchetatorii
Doi frați români, împușcați în cap în Belgia. Ce spun anchetatorii

Doi fraţi români plecaţi la pescuit pe un iaz din Belgia au fost găsiţi împușcați.

Primele ipoteze despre cele 40 de pete de sânge găsite în casa lui Dincă
Primele ipoteze despre cele 40 de pete de sânge găsite în casa lui Dincă

Apar noi detalii în cazul crimelor de la Caracal. Potrivit unor surse din anchetă au fost găsite mai multe pete de sânge în locuinţa lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a declarat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.