Atac armat într-un bar din Kansas City. Sunt 4 morţi şi 5 răniţi, iar autorul a scăpat

Atac armat într-un bar din Kansas City. Sunt 4 morţi şi 5 răniţi, iar autorul a scăpat
CNN

Patru persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui atac armat care a avut loc, duminică dimineaţă, într-un bar din Kansas City, anunţă Poliţia citată de CNN.

Împuşcăturile au fost raportate Poliţiei din Tequila KC la ora 1.27, potrivit purtătorului de cuvânt Thomas Tomasic.

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au găsit patru persoane decedate în bar.

Alte cinci persoane au fost transportate la spitalele din zonă, toate în condiţie stabilă, a spus Tomasic.

Victimele nu au fost identificate. Suspectul nu a fost încă identificat, a mai precizat Poliţia.

Citește și
atac armat texas
Masacru în Texas. 5 oameni au fost ucişi vineri noapte, în oraşul Robstown
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Nu avem încă o descriere bună pentru a identifica un suspect sau suspecţi, nu ştim nici câţi au fost", a mai spus Tomasic.

Investigatorii cercetează acum camerele video de supraveghere din zonă. Poliţiştii au evacuat barul şi aşteaptă un mandat de percheziţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump vrea ca persoanele care comit atacuri în masă să fie executate rapid
Trump vrea ca persoanele care comit atacuri în masă să fie executate rapid

Emoţia uriaşă provocată de cele două atacuri armate - care au răpus dumnică 31 de vieţi în Statele Unite - l-a silit pe Donald Trump să ia poziţie împotriva ideologiilor extremiste, precum "supremaţia rasei albe".

Masacru în Texas. 5 oameni au fost ucişi vineri noapte, în oraşul Robstown
Masacru în Texas. 5 oameni au fost ucişi vineri noapte, în oraşul Robstown

Cinci persoane au fost împuşcate mortal în Texas în noaptea de vineri spre sâmbătă, în circumstanţe încă neelucidate.

Masacru comis de un elev într-un liceu din Texas. La final, voia să se sinucidă
Masacru comis de un elev într-un liceu din Texas. La final, voia să se sinucidă

O nouă tragedie îndoliază America. Un elev de 17 ani din Texas a mers la şcoală cu armele tatălui său şi a omorât 9 colegi şi un profesor. Alte 10 persoane au fost rănite.

Atac armat în Maryland: 3 oameni morți. Atacatorul a fost arestat
Atac armat în Maryland: 3 oameni morți. Atacatorul a fost arestat

Poliţia din Maryland a arestat miercuri noapte, după ore întregi de căutări, un bărbat care şi-a împuşcat mortal trei foşti colegi de muncă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.