Armele nucleare ale Franței ar trebui să facă parte din dezbaterea europeană privind apărarea, spune Emmanuel Macron

Emmanuel Macron
Shutterstock

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, se declară pregătit ”să deschidă dezbaterea” unei apărări europene care să includă şi arma nucleară.

Aceste afirmații au fost făcute într-un interviu cu tineri europeni, publicat sâmbătă seara de ziare din grupul Ebra, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Sunt în favoarea deschiderii acestei dezbateri care trebuie să includă aşadar apărarea antirachetă, tiruri de arme cu rază lungă de acţiune, arma nucleară în cazul celor care o au sau care dispun pe teritoriul lor de arma nucleară americană”, declară şeful statului francez.

”Să punem totul pe masă şi să ne uităm ce ne apără cu adevărat în mod credibil”, declară el.

Franţa îşi va păstra specificitatea, dar este pregătită să contribuie mai mult la apărarea teritoriului european”, adaugă el.

Citește și
emmanuel macron
Macron i-a transmis lui Netanyahu că doreşte să „consolideze măsurile” împotriva acţiunilor destabilizatoare ale Iranului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Franţa este singurul dintre statele membre UE care dispune de disuasiunea nucleară.

În discursul său despre Europa pe care l-a susţinut joi la Sorbona, preşedintele francez a pledat în favoarea unei ”Europe puternice” şi constituirea unei Europe a Apărării ”credibile”, alături de NATO şi împotriva Rusiei, care a devenit mult prea ameninţătoare după ce a invadat Ucraina în februarie 2022.

”Asta poate însemna desfăşurarea unor scuturi antirachetă, dar trebuie să fim siguri că ele vor bloca toate rachetele şi că vor descuraja folosirea nuclearului”, declară Emmanuel Macron în acest interviu publicat sâmbătă de ziarele din estul Franţei.

Acest interviu a fost realizat vineri, în cursul unei vizite la Strasbourg.

”A fi capabili înseamnă de asemenea a avea rachete cu rază lungă de acţiune care să-i descurajeze pe ruşi. Şi există arma nucleară. Doctrina franceză este că putem să o folosim când interesele noastre vitale sunt ameninţate”, a declarat el.

”Am spus deja că există o dimensiune europeană în aceste interese vitale, fără a le detalia, pentru că această disuasiune ar concura la credibilitatea apărării europene”, precizează el.

Construirea unei Europe a Apărării este de mult timp un obiectiv al Franţei, care s-a lovit adesea de reticenţele partenerilor săi, care consideră mai sigură ”umbrela” NATO.

Însă invazia Ucrainei şi posibilitatea întoarcerii a Casa Albă a lui Donald Trump au relansat debaterea cu privire la o autonomie în domeniul apărării.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Macron i-a transmis lui Netanyahu că doreşte să „consolideze măsurile” împotriva acţiunilor destabilizatoare ale Iranului
Macron i-a transmis lui Netanyahu că doreşte să „consolideze măsurile” împotriva acţiunilor destabilizatoare ale Iranului

Emmanuel Macron i-a transmis luni premierului israelian Benjamin Netanyahu că doreşte "evitarea" unei "conflagraţii" în Orientul Mijlociu.

 

Macron salută doi francezi care s-au comportat ca nişte ”adevăraţi eroi” în atacul cu cuţitul la centrul comercial din Sydney
Macron salută doi francezi care s-au comportat ca nişte ”adevăraţi eroi” în atacul cu cuţitul la centrul comercial din Sydney

Preşedintele francez Emmanuel Macron salută marţi rolul jucat de către doi francezi, Silas Despreaux şi Damien Guerot, nişte ”adevăraţi eroi”, care au intervenit în atacul cu cuţitul soldat cu şase morţi sâmbătă într-un centru comercial la Sydney. 

Dmitri Medvedev, furios: „Complici la această crimă sunteţi voi toţi, Biden, Macron, Sunak, Scholz şi alte slugi”
Dmitri Medvedev, furios: „Complici la această crimă sunteţi voi toţi, Biden, Macron, Sunak, Scholz şi alte slugi”

Dmitri Medvedev îi consideră complici în atentatul de la Moscova pe liderii principalilor puteri occidentale. Vicepreședintele consiliului de securitate al Rusiei se bazează pe interogatoriile suspecților de la Crocus Hall.

Macron își cere scuze pentru eșecul Franței de a opri genocidul din Rwanda
Macron își cere scuze pentru eșecul Franței de a opri genocidul din Rwanda

Președintele Emmanuel Macron își va cere scuze pentru eșecul Franței de a opri genocidul din Rwanda la aniversarea a 30 de ani de la dezastrul umanitar, potrivit presei franceze.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.