AFP cere o anchetă după un atac asupra biroului său din Gaza

palestinieni, hamas
AFP

Agenţia France-Presse i-a cerut Israelului „o anchetă aprofundată şi transparentă pentru a stabili cu exactitate responsabilitatea armatei sale”, în urma unui atac în care a fost afectat grav, joi, biroul său din Gaza.

 

AFP „a luat notă de ultimele declaraţii ale unui purtător de cuvânt al armatei israeliene, care a făcut referire la „un atac al Tsahal în apropierea (biroului AFP) care ar fi putut provoca distrugeri”.

Cu toate acestea, „doar aceste declaraţii nu explică, în acest stadiu, amploarea pagubelor provocate biroului AFP”, care se află în vârful unei clădiri de unsprezece etaje, a precizat agenţia.

Un atac asupra biroului unei agenţii internaţionale de presă transmite un mesaj îngrijorător tuturor jurnaliştilor care lucrează în condiţii la fel de dificile ca acelea care prevalează astăzi în Gaza”, a declarat directorul general al AFP, Fabrice Fries.

Este esenţial să se depună toate eforturile pentru protejarea presei din Gaza”, a adăugat el.

Citește și
hamas israel
Hamas anunţă că a lansat o rachetă cu rază de acţiune mai lungă asupra oraşului israelian Eilat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit ONG-ului Reporteri fără frontiere, care a sesizat Curtea Penală Internaţională cu privire la crimele de război împotriva jurnaliştilor palestinieni din Gaza, peste treizeci de jurnalişti au fost ucişi acolo de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.

AFP, unul dintre puţinele mijloace de informare internaţionale care au un birou în această zonă, are în total nouă angajaţi în Gaza şi „îşi dublează eforturile pentru a permite evacuarea angajaţilor săi şi a membrilor familiilor lor care doresc să părăsească teritoriul”.

Serviciul „live video” al AFP, care transmitea imagini în direct din oraşul Gaza, a fost suspendat temporar de sâmbătă, din motive independente de voinţa AFP.

Potrivit unui colaborator al AFP care a putut să se deplaseze la faţa locului, se pare că un proiectil exploziv a pătruns în biroul de la ultimul etaj al clădirii de 11 etaje, distrugând peretele opus ferestrei şi provocând pagube importante în cele două încăperi adiacente.

„Potrivit informaţiilor pe care le deţinem în prezent, se pare că a avut loc un atac al Tsahal (armata israeliană) în apropierea clădirii pentru a elimina o ameninţare iminentă”, a declarat vineri seara pentru AFP o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene.

Israelul a declarat un război pentru „anihilarea” Hamas, lovind fără încetare Fâşia Gaza ca ripostă după atacul sângeros fără precedent comis de comandourile Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului.

Potrivit Hamas, 9.488 de persoane, în principal civili, inclusiv 3.900 de copii, au fost ucise începând din 7 octombrie, în atacurile Israelului în Fâşia Gaza.

În Israel, cel puţin 1.400 de persoane au fost ucise, potrivit autorităţilor, de la începutul războiului, majoritatea fiind civili masacraţi în ziua atacului Hamas, care a fost de o amploare şi de o violenţă fără precedent.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ministrul israelian al Apărării: Israelul îl va „găsi şi elimina” pe liderul Hamas din Fâşia Gaza
Ministrul israelian al Apărării: Israelul îl va „găsi şi elimina” pe liderul Hamas din Fâşia Gaza

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat sâmbătă că Israelul îl va „găsi” şi „elimina” pe liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, Yahya Sinouar.

 

Hamas anunţă că a lansat o rachetă cu rază de acţiune mai lungă asupra oraşului israelian Eilat
Hamas anunţă că a lansat o rachetă cu rază de acţiune mai lungă asupra oraşului israelian Eilat

Ramura armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a lansat, sâmbătă, o nouă rachetă cu rază de acţiune mai lungă asupra zonei de sud a Israelului, informează dpa.

 

Marș al palestinienilor, la București. „Este un război împotriva poporului palestinian”
Marș al palestinienilor, la București. „Este un război împotriva poporului palestinian”

Câteva sute de palestinieni stabiliți în România au protestat astăzi în centrul Capitalei. Au cerut, în cor, oprirea războiului și retragerea forțelor militare israeliene din Fâșia Gaza, invocând miile de civili morţi.

„I-a implorat să o cruțe. Nu le-a păsat. Râdeau de ea”. Mărturiile șocante ale supraviețuitorilor „festivalului groazei”
„I-a implorat să o cruțe. Nu le-a păsat. Râdeau de ea”. Mărturiile șocante ale supraviețuitorilor „festivalului groazei”

Armata israeliană își va intensifica operațiunile în nordul Fâșiei Gaza și a cerut încă o dată civililor să părăsească această zonă.

„Îmi vreau picioarele înapoi”. Poveștile tragice ale copiilor „amputați” în războiul din Fâșia Gaza
„Îmi vreau picioarele înapoi”. Poveștile tragice ale copiilor „amputați” în războiul din Fâșia Gaza

Layan al-Baz trece prin agonie atunci când dispare efectul analgezicelor pe care le primește după ce i-au fost amputate picioarele - rezultatul unui atac în Gaza.  

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.