A fost confirmat primul caz de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului în Germania

coronavirus

În Germania a fost confirmat marţi un prim caz de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului SARS-CoV-2, în timp ce varianta britanică a virusului îngrijorează tot mai mult guvernul de la Berlin, relatează agenţia EFE.

Persoana testată pozitiv a revenit în Germania împreună cu familia sa după un sejur în Africa de Sud. Primele teste moleculare PCR efectuate în a cincea zi după sosirea membrilor acestei familii au avut rezultat negativ. Dar unul dintre ei a prezentat apoi simptome uşoare de infectare, astfel că a fost efectuat un nou test, care a confirmat mutaţia denumită B.1.351, transmite Agerpres.

Confirmarea acestui prim caz de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului SARS-CoV-2 survine în timp ce autorităţile germane sunt alarmate de varianta britanică a acestui coronavirus, caracterizată prin caracterul ei mai contagios faţă de cele precedente.

Cancelarul Angela Merkel a avertizat marţi, la o reuniune internă cu deputaţii grupului său conservator, că din cauza acestei mutaţii britanice numărul zilnic al cazurilor de COVID-19 ar putea creşte cu până la zece ori în următoarele trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primul caz de infecție cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie a fost confirmat în România
Primul caz de infecție cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie a fost confirmat în România

Noua tulpină a virusului descoperită în Marea Britanie a ajuns în România. Tulpina nouă a fost identificată la Matei Balş, la o tânără care susţine că nu a călătorit în străinătate.

Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale
Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale

Un nou studiu a ajuns la concluzia că vaccinul produs de Pfizer şi de BioNTech este eficient împotriva celor două tulpini noi de coronavirus care au apărut în Marea Britanie şi Africa de Sud, transmite vineri DPA.

Apelul OMS către țările europene, pentru combaterea noii tulpini de COVID-19.
Apelul OMS către țările europene, pentru combaterea noii tulpini de COVID-19. "Este o situaţie alarmantă"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a cerut, joi, ţărilor Europei să reacţioneze mai mult în faţa "situaţiei alarmante" generată de noua tulpină mai contagioasă a COVID-19.

Austria detectează primele cinci cazuri cu noile mutaţii ale virusului SARS-CoV-2
Austria detectează primele cinci cazuri cu noile mutaţii ale virusului SARS-CoV-2

Autorităţile sanitare austriece au detectat pentru prima dată patru cazuri ale mutaţiei coronavirusului SARS-CoV-2, apărută iniţial în Marea Britanie, şi unul cu noua tulpină sud-africană, relatează luni EFE, citat de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.