A cincea zi la rând de proteste violente în SUA. Ce măsuri vrea să ia Trump

×
Codul embed a fost copiat

Pentru a cincea zi la rând, în capitala Statelor Unite au avut loc proteste violente şi ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine.

La fel s-a întâmplat în alte zeci de oraşe americane.

Poliţiştii au folosit gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene ca să împrăştie mulţimea, în timp ce preşedintele Trump a anunţat că va lua măsuri dure pentru a potoli protestele. A transmis că va mobiliza armata în baza unei legi din 1807.

Pe de altă parte, rezultatul autopsiei care a fost cerută de familia lui George Floyd a stabilit că bărbatul a murit asfixiat, ca urmare a tratamentului la care a fost supus de poliţişti. În schimb, potrivit datelor necropsiei oficiale, nu există dovezi în acest sens.

În Statele Unite, protestele s-au extins de la o zi la alta, alimentate de noi incidente.

Citește și
Proteste de amploare în SUA după moartea lui George Floyd
Proteste de amploare în SUA după moartea lui George Floyd
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Jurnaliștii au fost din nou victime ale brutalității poliției americane. De data aceasta, a pățit-o, la Washington, o echipă TV din Australia.

Amelia Brace, reporter: „Am fost nevoiți să alergăm după ce poliția a început să înainteze. S-a tras în noi cu gloanțe de cauciuc. Cameramanul meu a fost lovit. S-au folosit, de asemenea, și gaze lacrimogene. Ne-ați auzit strigând că suntem de la presă. Dar nu le pasă, lovesc fără discriminare în acest moment. Ne-au alergat pe străzi."

Fostul star NBA Magic Johnson a comentat incidentele din ultimele zile.

Magic Johnson, fost baschetbalist: „Nu cred că aceste lucruri vor dispărea prea curând până când polițistul care l-a ucis pe George Floyd nu va fi găsit vinovat pentru acea crimă."

Actorul Jamie Foxx a fost martor al protestelor violente care au devastat metropola în 1992, după ce polițiștii care au bătut un bărbat de culoare au fost achitați.

Jamie Foxx, actor: „Am fost aici în Los Angeles când a fost bătut Rodney King. Am privit și mi-am zis, omule, dacă scapă acum și cu asta, ce o să se întâmple mai târziu? Și continuă să se întâmple."

În New York, un polițist a fost filmat în timp ce îndreaptă armă spre protestatari. Potrivit NYPD, oamenii legii au fost implicați în șase incidente până acum.

Doi polițiști din Atlanta au fost concediați după ce au făcut uz de forță excesivă pentru arestarea a doi liceeni. În imaginile filmate chiar de oamenii legii îi vedem cum încearcă să o scoată pe fată din masină și folosesc un pistol cu electroșocuri pentru a-l imobiliza pe băiatul aflat la volan, care încerca să-și apere prietena.

Apar însă, și tot mai multe înregistrări în care forțele de ordine se alătură apelurilor la calm lansate de protestatarii pașnici. În multe orașe americane, polițiștii au îngenuncheat, în semn de recunoaștere simbolică a motivelor care i-au scos în stradă pe manifestanți.

Jeffrey Maddrey, politist: „Au fost niște nopți de-a dreptul haotice și din acest motiv am pus un genunchi în pământ. Dacă pot să îngenunchez alături de comunitate ca să obțin pacea, atunci o să mă pun în genunchi în fiecare zi."

Fiica primarului din New York a fost reținută de poliție în timpul unei manifestații.

Bill de Blasio, primar New York: „E convinsă că tot ce a făcut a fost în spiritul unor proteste pașnice și, în concluzie, o voi lăsa să vorbească în numele ei, în orice mod vrea să facă asta, dar admir faptul că a fost acolo, încercând să schimbe o nedreptate."

Pe de altă parte, președintele Donald Trump inflamează spiritele. Într-o discuție cu guvernatorii celor 50 de state americane, s-a declarat nemulțumit că aceștia nu intervin în forță pentru a potoli protestele și le-a cerut să fie mai agresivi.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „(Situația, n.r.) a fost atât de gravă în urmă cu câteva nopți, încât oamenii nu ar fi fost deranjați de o forță de ocupație. Mi-aș fi dorit să avem o forță de ocupație acolo. Dar, pentru un motiv care îmi scapă, nu știu care e, guvernatorii nu vor să apeleze la Garda Națională."

Sunt totuși peste 17.000 de militari ai Gărzii Naționale pe străzi, iar în peste 40 de orașe sunt în vigoare interdicții de deplasare pe timpul nopții.

Și în capitala federală Washington a fost decretată stare de asediu. Nopți la rând, în apropiere de Casa Albă au avut loc proteste violente. Din cauza tensiunilor, Trump a fost mutat pentru a doua oară în trei zile într-un buncăr de sub Casa Albă.

Cântăreața Ana-Maria Ferentz, stabilită de zece ani pe tărâm american, trăiește acum un coșmar.

Adi Simion, președintele ONG-ului Români în America și vicepreședintele Camerei de Comerț Româno-Americane: „Sunt în America de 20 de ani și așa ceva nu am mai văzut decât la televizor, dar nu așa aproape de noi. Exact pe străzile unde au fost nebunelile, acolo merg de 2-3 ori pe săptămână pentru apostile și bineînțeles că acum nu mai merg, refuz clienții. Dând foc la clădiri și vandalizând și furând de pe stradă nu este ok. Aceste business-uri au fost deja afectate de către pandemie. Ne afectează afacerile la toți."

Mai ales după lăsarea serii, grupuri izolate de manifestanți se dedau actelor de vandalism și huliganism.

Cei ieșiți în stradă nu se resemnează cu acuzația de omor prin imprudență care i-a fost adusă polițistului alb Derek Chauvin.

Protestatar: „Vrem că acuzațiile să fie mai serioase. Asta e revendicarea noastră pe care nu o negociem!"

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Stare de asediu la Washington, în urma protestelor pentru George Floyd. Mărturia unor români din SUA
Stare de asediu la Washington, în urma protestelor pentru George Floyd. Mărturia unor români din SUA

Mânia care a cuprins Statele Unite după moartea unui afro-american sub genunchiul unui poliţist alb ia amploare.

Proteste de amploare în SUA după moartea lui George Floyd
Proteste de amploare în SUA după moartea lui George Floyd

Proteste de amploare în SUA după moartea lui George Floyd

Mesaj emoționant al fratelui lui George Floyd: ”De ce vă distrugeți comunitatea?”
Mesaj emoționant al fratelui lui George Floyd: ”De ce vă distrugeți comunitatea?”

În timp ce protestele violente s-au răspândit în mai multe comunități din SUA, fratele mai mic al lui George Floyd vrea ca manifestanții „să nu sfâșie orașul”.

VIDEO. Un campion UFC a intervenit în protestele din SUA. Cum a reacționat la adresa celor care vandalizau
VIDEO. Un campion UFC a intervenit în protestele din SUA. Cum a reacționat la adresa celor care vandalizau

Campionul UFC, Jon Jones, s-a înfuriat pe mai mulți tineri protestatari, pe străzile din Albuquerque, New Mexico, scrie rt.com.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.