16 persoane au murit, iar alte zeci sunt rănite, după un carambol pe o autostradă din China | VIDEO

carambol china
Twitter

Şaisprezece persoane au murit şi alte zeci au fost rănite, sâmbătă seară, într-un carambol pe o autostradă din centrul Chinei, au anunţat, duminică, autorităţile.

Într-un interval de 10 minute, sâmbătă seara, aproape 50 de vehicule au fost implicate într-un carambol pe o autostradă din provincia Hunan, „Unele vehicule au luat foc”, a precizat poliţia rutieră locală într-un comunicat. Imagini publicate de Cotidianul Poporului, un ziar de stat, arată mai multe camioane în flăcări care poartă sigle ae unor companii de livrare, maşini zdrobite şi răsturnate şi un nor de fum negru care se ridică în urma accidentelor, potrivit news.ro.

Potrivit poliţiei rutiere, 16 persoane au murit, şapte dintre ele într-o singură coliziune, iar alte 66 au fost rănite. „Răniţii au fost trimişi imediat la spital pentru un tratament amănunţit, opt dintre ei suferind de răni relativ grave, însă semnele lor vitale sunt în prezent stabile”, a precizat poliţia.

Potrivit Cotidianului Poporului, carambolul a avut loc în metropola Changsha, iar sâmbătă au fost trimişi la faţa locului peste 180 de reprezentanţi ai forţelor de intervenţie. Ministerul chinez pentru managementul situaţiilor de urgenţă a anunţat că a solicitat o anchetă asupra cauzelor accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident spectaculos provocat de o tânără de 21 de ani, lângă Râmnicu Vâlcea
Accident spectaculos provocat de o tânără de 21 de ani, lângă Râmnicu Vâlcea

O mașină s-a răsturnat, sâmbătă seara, în Ocnele Mari, în apropiere de Râmnicu Vâlcea.

Soția președintelui CJ Caraș-Severin, implicată într-un accident, în Timișoara. Femeia a pierdut controlul volanului
Soția președintelui CJ Caraș-Severin, implicată într-un accident, în Timișoara. Femeia a pierdut controlul volanului

Soția președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a fost implicată, vineri după amiază, într-un accident de circulație la Timișoara.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.