Abuzurile din căminele de bătrâni. Mărturia unei femei care și-a pierdut mama într-un azil

×
Codul embed a fost copiat

Inspectorul Pro. În România, un cămin de bătrâni din două funcţionează ilegal, potrivit autorităţilor. Din păcate, cei care sunt nevoiţi să-şi interneze rudele în astfel de locuri nu ştiu asta, şi mai mult decât atât, plătesc sume considerabile.

Totul şi din vina statului care a scăpat situaţia de sub control. Iată ce a descoperit ''Inspectorul Pro''.

Nu avem cămine de bătrâni, ci mai degrabă pensiuni terminale pentru vârstnicii care nu au niciun ajutor. Fără îngrijire medicală de specialitate şi fără condiţii minime de igienă, multe dintre azilurile private scurtează vieţile celor suferinzi. Există locuri unde nu se administrează medicamentele şi nu se ţine cont de regimul de hrană, Şi mai peste tot bătrânii sunt sedaţi, ca să nu deranjeze angajatele la locul de muncă. Chiar un raport oficial al statului confirma că 50% dintre centrele private nu respectă legislaţia.

Aşa începe povestea unei femei care şi-a pierdut mama într-un centru de bătrâni din Bucureşti. Acum câteva luni a dus-o pe picioarele ei însă, starea bătrânei s-a degradat zi de zi, până s-a prăpădit.

Fiica femeii se plânge că imediat după moartea mamei s-a interzis accesul în cămin. Femeia condamnă şi modul în care i se vorbeşte. În cazul de față există fotografii şi materiale filmate care ar trebui investigate. Încă din primele zile de la internare bătrâna s-a umplut de vânătăi, răni şi escare.

Citește și
Scandal la un azil de bătrâni din Argeș. Ce a putut să facă un bărbat beat
Scandal la un azil de bătrâni din Argeș. Ce făcut un bărbat beat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lipsa proteinelor în corp poate genera o asemenea degradare fizică - susţine medicul gerontolog Iulia Enache.

Doctor Iuliana Enache: ”Există în cazul pacienţilor deshidrataţi şi prost alimentaţi, o hiproproteinomie, care, atunci când atingi un pacient pur şi simplu de latura patului pot apărea astfel de leziuni”.

Fiica unei beneficiare: ”Am întrebat unde e mâncarea mamei şi ca să îi aducă mâncarea i-au pus din alte două castroane din care mâncaseră alţi doi bolnavi. Am cerut explicaţii managerului - şi explicaţia a fost ca ea şi aşa nu mănâncă ca e în faza terminală.”

Reprezentanţii căminului se scuză şi susţin că şi-au făcut datoria. Au informat aparţinătorii că bătrâna refuza alimentaţia. Femeia se plânge şi de lipsa igienei.

Este adevărat că poţi să treci cu greu peste faptul că ţi-ai pierdut un părinte, dar iată că şi Armând susţine aceleaşi lucruri, în cazul tatălui său …internat în acelaşi loc.

Bărbatul susţine că asistentele nu ar fi respectat tratamentul prescris de cardiolog. Ori viaţa tatălui său chiar depinde de administrarea corectă a acelor pastile.

Am intrat şi noi în cămin să verificăm toate aceste acuzaţii. Imaginile nu pot reda însă mirosul din interior.

La data şi ora filmării am putut constata că tatăl lui Armand nu era bine îngrijit.

Am putut vedea, de asemenea, ca din mâncarea bătrânului lipsea carnea.

Armand Păsărică: ”Mâncarea pe care o aduc este puţină. Nu e de calitate, e insuficientă caloric, ciorba e numai de legume”.

Dr. Iuliana Enache: ”Un vârstnic care nu are contact cu lumina, care nu este hidratat corespunzător şi alimentat în funcţie de patologia pe care o are, depresia este una dintre cele mai mari probleme”.

Aşadar, o listă întreagă de neajunsuri despre care bătrânii se tem să vorbească. Şi aparţinătorii , la fel.

Administratorul căminului a contestat toate acuzaţiile încă din ziua înregistrărilor făcute cu o cameră ascunsă.

Armand Păsărică: ”Orice reclamaţie poate fi răstălmăcită şi anulată prin simplă declaraţie că sunt senili datorită vârstei…”

Absolut tot ce am găsit, am văzut şi am filmat în acest azil am povestit mai departe la Ministerul Muncii. Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială a declanşat o anchetă.

"Întrucât, Căminul de Bătrâni funcţionează fără a deţine licenţă de funcţionare, inspectorii sociali au sancţionat contravenţional Asociaţia prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 10 000 lei."

Concret, amenda s-a dat pentru că sediul nu corespunde normelor de prevenire a incendiilor. În rest, neregulile semnalate de familiile care şi-au lăsat bătrânii aici nu au putut fi probate.

Replica celor de la cămin a rămas aceeaşi ca la început: activitatea de îngrijire se desfăşoară conform legilor.

”În ceea ce priveşte reclamaţiile la care faceţi referire în e-mail, acestea sunt nefondate, tendenţioase şi formulate cu rea credinţă de un aparţinător al unei perosnae care a fost găzduita în căminul nostru”.

Din păcate, scandalurile se ţin lanţ, peste tot în întreaga ţară.

Preşedintele Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici şi Ministerul Muncii confirmă că asistăm la o explozie de centre în care asistenta socială şi medicală lasa de dorit.

Cerasela Măciucă, preşedintele Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici: ”Nu aş vrea să-I jignesc pe cei care să ştiţi că depun efort şi muncesc. Însă ştiu şi de celelalte camine care încearcă să facă o afacere pe nevoia şi vulnerabilitatea situaţiei noastre sociale. Habar nu au ce înseamnă îngrijirea unui vârstnic”.

Revoltător este şi faptul că unele cămine refuză internarea celor care suferă de boli grave. Tendinţa e periculoasă devreme ce incidenta afecţiunilor neurologice în România e de 4 ori mai mare decât în alte ţări europene. La nivelul uniunii - o persoană din 3 are probleme neurologice şi psihiatrice. De la insomnie până la demență.

Un raport recent - făcut de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială - arată că jumătate dintre căminele private din România nu acorda nici măcar îngrijirile medicale de bază. La ultimul control, făcut în 2017, au fost depistate 246 de centre care funcţionau fără licenţa …

Statul are partea lui de vină. Legea este permisivă şi în felul acesta oricine poate să îşi deschidă un centru de bătrâni indiferent dacă are, sau nu, specializare.

Cerasela Măciucă, preşedintele Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici: ”Am avea nevoie de o clasificare a acestor centre ca să nu avem alte aşteptări. Aici cumva trebuie gândit că îngrijim oameni nu vindem produse”.

Autorităţile le impun celor care doresc să înfiinţeze un cămin doar o cerere de acreditare şi o fisă de autoevaluare. În baza lor, Ministerul Muncii eliberează acreditarea provizorie de un an. Garanţie oferă însă doar centrele care au licenţă de funcţionare pe 5 ani şi care pot demonstra că nu sunt nişte simple fabrici de bani. Din păcate, doar 391 sunt în această situaţie. Mult prea puţine, dacă ţinem cont de faptul că numărul vârstnicilor în situaţii limită este de câteva ori mai mare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi bătrâni din Suceava au murit arși în casă. Incendiul, provocat de o lumânare
Doi bătrâni din Suceava au murit arși în casă. Incendiul, provocat de o lumânare

Sfârşit tragic pentru doi soţi de 67, respectiv 78 de ani, din localitatea Marginea, judeţul Suceava, după ce casa lor a luat foc în toiul nopţii.

Scandal la un azil de bătrâni din Argeș. Ce făcut un bărbat beat
Scandal la un azil de bătrâni din Argeș. Ce făcut un bărbat beat

Un bărbat de 38 de ani din comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, a fost reţinut după ce a aruncat cu pietre, cărămizi şi lemne în clădirea azilului de bătrâni aflat în vecinătatea casei sale.

Doi bătrâni jefuiți de 3 indivizi care s-au dat drept instalatori. Suma furată
Doi bătrâni jefuiți de 3 indivizi care s-au dat drept instalatori. Suma furată

Poliţiştii din Bacău au reuşit să dea de urmă a trei bărbaţi din Bucureşti care au lăsat un bătrân fără 40.000 de lei.

Doi bătrâni din Vaslui au rămas fără toţi banii, după ce i-au dat unui medic fals. Ce le-a spus
Doi bătrâni din Vaslui au rămas fără toţi banii, după ce i-au dat unui medic fals. Ce le-a spus

Deşi metoda accidentul este arhicunoscută de ani de zile, iar poliţia a lansat nenumărate avertismente, iată că acest tip de escrocherie încă face victime.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.