Un autobuz fără șofer este în teste finale în SUA. Sistemul e menit să prevină accidente

×
Codul embed a fost copiat

Un vehicul autonom pentru transportul pasagerilor este testat pe străzile mai multor oraşe americane. Nu are volan şi este condus de o "echipă" formată doar din senzori şi un computer de bord.

După ce pasagerii sunt la locurile lor, cu o apăsare de buton, se închid uşile. Răsună sunetul de avertizare, apoi clopoțelul care anunță pornirea. Şi vehiculul fără şofer pleacă la drum.

Sunt testele finale cu acest vehicul autonom pentru transport în comun. Computerul de bord şi senzorii realizează aproape instantaneu o "hartă" a străzii, identifică maşinile din trafic, pietonii sau orice eventual obstacol. Sistemul este menit să prevină coliziunile.

Semnele care marchează traseul reprezintă un alt indicator că nu va mai trece multă vreme până când astfel de mijloace de transport vor efectua curse regulate cu pasageri.

Potrivit Administraţiei Americane pentru Siguranţa Traficului Rutier, 30 de companii au făcut solicitări pentru vehicule fără şofer în ultimii patru ani. Deja 34 de vehicule autonome au primit aprobări preliminare pentru curse pe drumurile publice în zeci de oraşe. Şi mai sunt candidaţi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Accidente au apărut încă din timpul testărilor. Acum doi ani, un pieton a fost lovit şi a murit în Arizona pentru că o maşină autonomă nu a frânat la timp.

Iar anul acesta, autorităţile au oprit, temporar, testările, în Ohio şi Utah, după ce doi pietoni au fost izbiţi de vehicule pentru transport călători fără şofer. Au fost situaţii care au necesitat oprire de urgență, iar impactul nu a putut fi evitat.

Deocamdată, reglementările prevăd prezența la bord a unui şofer sau a unui tehnician, care să intervină dacă sistemele automate nu au - să spunem - "reflexe bune".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”

Utilizatorii români de Facebook și Instagram au început să primească mesaje prin care sunt anunțați că „Meta'', compania mamă, va folosi conținutul postat de ei pentru a îmbunătăți inteligența artificială.  

Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile
Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile

Avem câteva jocuri interesante, dezvoltate de elevi și studenți, gândite să încurajeze tinerii să iasă la vot.

iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI
iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI

Utilizatorii rețelelor de socializare trebuie să justifice de ce nu vor ca datele lor să fie folosite pentru dezvoltarea serviciilor de inteligență artificială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.