Schimbare uriașă pregătită de WhatsApp. Se va aplica la toți utilizatorii

Plângere la Comisia Europeană împotriva WhatsApp: ”Își bombardează utilizatorii cu mesaje agresive”
Getty

Cele peste două miliarde de utilizatori WhatsApp ar putea să aibă în curând posibilitatea de a folosi nume de utilizatori, în loc sau alături de numărul de telefon.  

De când exista WhatsApp, utilizatorii aplicaţiei deţinute acum de Meta au fost nevoiţi să se autentifice pe baza numărului de telefon, ceea ce nu este cea bună soluţie din punctul de vedere al protejării intimităţii.

Acest lucru s-ar putea schimba peste nu foarte mult timp, prin introducerea numelor de utilizatori. Cel puţin asta reiese din codul conţinut de cea mai recentă versiune beta a aplicaţiei de Android, potrivit News.ro.

Din câte se pare, aplicaţia va include posibilitatea alegerii unui nume de utilizator pentru toţi cei care folosesc WhatsApp. Din păcate, în stadiul actual, nu se cunoaşte exact cum va funcţiona numele de utilizator.

Nu se ştie dacă acesta va reprezenta doar o opţiune sau o va deveni o obligativitate şi nici în ce fel va influenţa procesul de autentificare - dacă va fi suficient numele de utilizator împreună cu o parolă (PIN) sau dacă acesta va avea doar rol în găsirea şi adăugarea contactelor, fără implicaţii în procesul de autentificare.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cert este că numele de utilizator reprezintă doar una din numeroasele funcţii la care WhatsApp lucrează în ultima vreme. În ultimul an, s-a putut observa intenţia Meta de a moderniza soluţia de comunicare rămasă mult în urma concurenţei în ceea ce priveşte funcţionalitatea.

În urmă cu doar câteva zile, WhatsApp anunţa o altă facilitate aşteptată de mulţi ani - editarea mesajelor. Acest lucru va fi posibil numai în primele 15 minute din momentul trimiterii unui mesaj.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Erika Isac a lansat un serviciu de pază pentru femei. Ce trebuie să facă dacă se simt în pericol
Erika Isac a lansat un serviciu de pază pentru femei. Ce trebuie să facă dacă se simt în pericol

Erika Isac, artista care a strâns milioane de vizualizări pe rețelele de socializare cu mesajele din piesele sale, a lansat un nou proiect îndrăzneț.  

Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată
Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată

Inteligența artificială și realitatea augmentată s-au îmbinat perfect cu arta și știința. Peste 150 de instalații interactive și inedite, realizate de artiști români și străini, au fost prezentate la un festival aflat la a doua ediție.  

Modalități digitale prin care ne putem verifica rapid alunițele. Primul dispozitiv de acest tip asistat de AI în România
Modalități digitale prin care ne putem verifica rapid alunițele. Primul dispozitiv de acest tip asistat de AI în România

Numărul persoanelor care dezvoltă cancer de piele este tot mai mare. Cauzele sunt multiple: expunerea la soare fără protecție solară, bronzul artificial, la solar, dar și schimbările climatice.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.