Proces fără precedent împotriva Facebook. Autorităţile din SUA cer companiei să vândă Instagram şi WhatsApp

Proces fără precedent împotriva Facebook. Autorităţile din SUA cer companiei să vândă Instagram şi WhatsApp
Shutterstock

Comisia Federală pentru Comerţ a Statelor Unite şi o coaliţie mare de state federale au dat Facebook în judecată, miercuri, afirmând că a încălcat legislaţia în domeniul concurenţei şi cerând vânzarea Instagram şi WhatsApp.

Acesta este al doilea proces major intentat de autorităţile americane unei companii mari din sectorul tehnologiei, după cel împotriva Google, lansat în octombrie, transmite Reuters citat de News.ro.

FTC a anunţat într-un comunicat că va solicita un ordin care ”ar putea, între altele, să ceară vânzarea unor active, între care Instagram şi WhatsApp”.

În plângerea sa, coaliţia formată din 46 de state, Washington D.C. şi Guam, a solicitat, de asemenea, ca achiziţia Instagram şi WhatsApp de către Facebook să fie considerată ilegală.

”Timp de aproape un deceniu, Facebook şi-a folosit puterea dominantă şi monopolul pentru a zdrobi rivalii mai mici, pentru a elimina concurenţa, totul în detrimentul utilizatorilor obişnuiţi”, a declarat procurorul general din New York, Letitia James.

Citește și
fb
Cum funcționează programul prin care Facebook vrea să combată fake news
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

James a spus că Facebook a folosit sume mari de bani pentru a prelua astfel de rivali, înainte ca aceştia să îi poată pune în pericol poziţia dominantă.

Ambele achiziţii, a Instagram, pentru 1 miliard de dolari, şi a WhatsApp, cu 19 miliarde de dolari, au avut efecte negative în cele din urmă asupra utilizatorilor, afectându-le intimitatea şi reducând numărul alternativelor, consideră procurorii americani.

Facebook a declarat că examinează plângerile FTC şi ale statelor.

Compania a declarat că guvernul ”doreşte acum o reparaţie, fără a ţine cont de impactul pe care precedentul l-ar avea asupra comunităţii de afaceri mai largi sau asupra oamenilor care aleg produsele noastre în fiecare zi”.

Facebook, care este pentru prima oară dată în judecată de SUA pentru practici anticoncurenţiale, spune că procesele reprezintă o “istorie revizionistă”. Dacă cele două achiziţii sunt reconsiderate acum, spun cei de la Facebook, se creează un precedent periculos, deoarece FCC şi-a dat acordul la acea vreme pentru ambele tranzacţii.

În luna octombrie, Departamentul de Justiţie al SUA a dat în judecată Google, divizie a grupului Alphabet, acuzând compania cu o valoare de 1.000 de miliarde de dolari că şi-a folosit puterea deţinută pe piaţă pentru a respinge companiile concurente.

Acestea sunt cele mai mari cazuri antitrust din ultima generaţie, comparabile cu procesul împotriva Microsoft din 1998.

Guvernul federal a soluţionat în cele din urmă cazul Microsoft, dar procesul care a durat ani de zile şi controlul ferm exercitat de autorităţile din domeniul antitrust au împiedicat compania să împiedice dezvoltarea companilor concurente, cazul fiind creditat cu dezvoltarea explozivă a internetului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
WhatsApp a introdus o nouă funcție. Despre ce este vorba
WhatsApp a introdus o nouă funcție. Despre ce este vorba

Serviciul de mesagerie mobilă WhatsApp, deţinut de reţeaua socială Facebook Inc, a anunţat că a introdus o nouă funcţie de "coş de cumpărături" care permite utilizatorilor să îşi facă cumpărăturile prin intermediul aplicaţiei.

Cum funcționează programul prin care Facebook vrea să combată fake news
Cum funcționează programul prin care Facebook vrea să combată fake news

Facebook a lansat de curând un program prin care şi-a propus să analizeze informațiile distribuite pe rețeaua de socializare.

Cum funcționează „Curtea Supremă” a Facebook, care „judecă” postările utilizatorilor
Cum funcționează „Curtea Supremă” a Facebook, care „judecă” postările utilizatorilor

„Curtea Supremă” a Facebook, care va lua decizii în ceea ce privește conținutul nepotrivit și înlăturarea acestuia de pe platformă, și-a început activitatea.

Facebook îşi lansează serviciul de ştiri în Marea Britanie în ianuarie. Publisherii vor fi plătiţi pentru conţinut
Facebook îşi lansează serviciul de ştiri în Marea Britanie în ianuarie. Publisherii vor fi plătiţi pentru conţinut

Facebook a anunţat marţi lansarea în Marea Britanie, în luna ianuarie, a serviciului său de ştiri Facebook News, care difuzează articole din media preluate contra cost, relatează AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.