O nouă declarație pe proprie răspundere introdusă în România, din cauza COVID-19. Poate fi completată online

×
Codul embed a fost copiat

Persoanele care vin în România trebuie, încă de luna trecută, să completeze o declarație pe propria răspundere- iar acest lucru se poate face şi online pentru cei care sosesc pe aeroporturi.

Aplicația a fost făcută pentru cei care vin în România, pentru a ușura sosirile pe aeroporturi. Cei care aterizează aici își introduc datele solicitate, inclusiv adresa unde se vor izola la domiciliu, dacă este nevoie - adică dacă nu vin din statele aflate pe "lista verde".

Formularul online poate fi completat AICI.

Vor primi un cod pe care îl vor scana la un ghișeu și li se va printa formularul, pe hârtie. Asta pentru a evita cozile și contactul cu alte persoane. Formularul online a fost deja implementat la Aeroportul Otopeni şi la cel din Sibiu

Un astfel de formular, fie online, fie pe hârtie, este obligatoriu pentru oricine intră în România. Este vorba despre aşa-numita "declaraţie epidemiologică".

Citește și
vacante false taiwan
Vacanțele false, moda lansată în Asia. Ajungi pânâ în avion, apoi te întorci acasă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Cum se completează declaraţia

 

Pașii care trebuie urmați pentru completarea electronică a declarației epidemiologice de intrare în țară sunt următorii:

1. Se accesează adresa https://chestionar.stsisp.ro folosind datele mobile/conexiunea la internet

2. Se completează datele solicitate de aplicație și se validează, apoi se trimite formularul;

3. Este important să se menționeze adresa de izolare sau să se indice adresa de izolare cu adresa de domiciliu;

4. Ulterior, se generează un cod QR pe telefonul înregistrat în aplicație;

5. Se tipărește declarația sau se scanează codul QR la ghișeul amplasat în acest scop pe fluxul sosiri și se ridică declarația de acolo;

6. Declarația se prezintă la ghișeele DSP.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Sute de persoane s-au înghesuit la sosirea pe aeroportul din Otopeni
Sute de persoane s-au înghesuit la sosirea pe aeroportul din Otopeni

Sute de persoane s-au înghesuit astăzi pe aeroport la sosirea în România. Distanțarea fizică, impusă de autorități în timpul pandemiei, a fost imposibil de respectat.

Vacanțele false, moda lansată în Asia. Ajungi pânâ în avion, apoi te întorci acasă
Vacanțele false, moda lansată în Asia. Ajungi pânâ în avion, apoi te întorci acasă

Un aeroport din Taiwan a venit cu o idee inedită pentru turiștii care nu pot pleca în vacanță din cauza pandemiei, scrie South China Morning Post.

Românii lasă teama deoparte și se înghesuie să plece din țară. Care sunt cele mai căutate destinații
Românii lasă teama deoparte și se înghesuie să plece din țară. Care sunt cele mai căutate destinații

Că românii au dor de ducă se vede și în creșterea numărului de zboruri spre și dinspre Europa. S-au dublat în ultima săptămână, potrivit unei agenții online de turism.

Un aeroport din Alaska, printre cele mai aglomerate din lume datorită pandemiei de Covid-19
Un aeroport din Alaska, printre cele mai aglomerate din lume datorită pandemiei de Covid-19

Aeroportul international din Anchorage, un oraș cu doar 300.000 de locuitori, a devenit printre cele mai aglomerate din lume, scrie CNN.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.