iLikeIT. Ochelarii cu cameră video și funcție de apelare la distanță

×
Codul embed a fost copiat

Vreţi să reparaţi mai uşor lucrurile de prin casă? Nicio problemă, au apărut ochelarii cu camera de filmat care face apeluri video la distanţă, ca să primiţi indicaţii pas cu pas.

Realitatea augmentată şi cea virtuală sunt marele pariu al companiilor de tehnologie. De-aceea apar tot felul de soluţii interesante, care pot fi folosite şi-n construcţii, dar şi în domeniul sănătăţii, pentru tratarea anumitor fobii, de exemplu.

Aceștia sunt ochelarii care vin cu conexiune WiFi și o cameră care poate filma la rezoluţie HD. Se conectează la telefon, pentru apeluri video la distanță.

George Buhnici: ”Tot aici în târg am descoperit ochelarii care pot transforma orice fel de meșter mai mult sau mai puțin priceput într-unul foarte deștept atunci când primește ajutor și de la distanță pentru că au o cameră instalată în ramă și baterie suficientă cât să transmită cel puțin două ore de imagini către cineva care urmărește, cum spuneam dintr-un birou și poate oferi asistență. Mai exact, imaginile sunt filmate transmise prin telefonul mobil la sediu, alt inginer poate interveni și să trimită înapoi pe telefon indicații prețioase care să ducă până la urmă lucrarea la bun sfârșit. Niște ochelari inteligenți care chiar merită banii. 1000 de euro, deocamdată.''

Tot pe o cameră se bazează și un nou produs de la OrCam. E folosit deja în toată lumea de persoanele nevăzătoare, pentru că poate descrie ce vede, ba chiar și citește. Noul produs știe să memoreze persoanele cu care vă întâlniți peste zi. Lista este disponibilă apoi doar proprietarului aparatului.

Citește și
telefoane
iLikeIT. Nouă generație de procesoare pentru telefoanele mobile, în 2019
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Kari Fisher, OrCam: "Orcam MyEye te ajută să identifici oamenii cu care te întâlnești peste zi. Platforma poate fi accesată cu ajutorul unei aplicații, pe telefon. Aici este calendarul meu de astăzi. Aceștia sunt toți oamenii cu care m-am întâlnit de la ora 9. Dacă peste o lună apari din nou în fața mea, îți voi ști numele, unde și când ne-am întâlnit, și despre ce am discutat. Prietenul tău poartă un ecuson, OrCam îl poate citi, și mă va întreba dacă poate asocia fotografia cu numele."

Realitatea augmentată și cea virtuală pot fi folosite și pentru tratarea unor fobii, iar terapia dă rezultate excelente. Așa pot fi tratate, de exemplu, frica de înălțime, cu ajutorul unui simulator de zbor, sau cu un rollercoaster care poate face tot felul de trucuri interesante. Pe de altă parte, realitatea virtuală poate fi folosită și pentru cursele cu mașinuțe cu telecomandă, care comunică prin 4G cu pilotul.

George Buhnici: ”Mașinuțele acestea pot merge până la 800 de metri distanță de noi și tot am putea vedea tot ce vede această cameră. Bateria o poate propulsa până la viteze interesante, în funcţie de echipare poate ajunge până la 80-100 de kilometri pe oră. Sunt oameni foarte pasionaţi de aşa ceva. Şi cum automobilul devine și el electric, și mașinile de curse de mare viteză ar putea să profite de această tehnologie.”

Iată și un calculator care poate proiecta pe birou ceea ce vedeţi pe ecran.

George Buhnici: ”Cam așa arată cel mai mare calculator cu ecran tactil cu care m-am jucat în ultima vreme și asta pentru că nu are un ecran legat. Tot calculatorul este aici și are un proiector și o cameră care recunoaște gesturi. Proiectează imaginea pe o suprafață, după care mă pot apuca să folosesc calculatorul, exact cum aș face-o dacă așa avea o suprafață tactilă, exact cum spuneam. Și e foarte utilă pentru tot felul de aplicații de business, dacă vrei să faci întâlniri există inclusiv pentru așa ceva o aplicație de colaborare. Sau poți să cauți ceva pe internet sau poți să desenezi. Un calculator deștept într-o formă foarte compactă pe care îl poți lua cu tine la nevoie.”

Adok Aura costă 2000 de euro și e folosit deja în școli și universități din afară.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
iLikeIT. 7 din 10 articole despre sănătate de pe Facebook sunt false
iLikeIT. 7 din 10 articole despre sănătate de pe Facebook sunt false

7 din 10 articole despre sănătate, împărtăşite pe Facebook sunt false, iar medicii trag un semnal de alarmă. Aveţi grijă ce citiţi şi luaţi-vă sfaturi doar de la doctori.

iLikeIT. Nouă generație de procesoare pentru telefoanele mobile, în 2019
iLikeIT. Nouă generație de procesoare pentru telefoanele mobile, în 2019

O nouă generaţie de procesoare va ajunge pe telefoanele mobile de anul acesta. Promite mai multă putere cu un consum mai mic de energie, realitate virtuală, dar şi jocuri care se vor mişca şi mai bine.

iLikeIT. Trei jocuri foarte populare: Bacon Escape 2, Flappy Golf, Ski Safari
iLikeIT. Trei jocuri foarte populare: Bacon Escape 2, Flappy Golf, Ski Safari

George Buhnici și Marian Andrei ne aduc noutăți din lumea jocurilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.