iLikeIT. 4000 de calculatoare recondiţionate vor fi donate anul acesta către unitățile de învățământ nevoiașe

×
Codul embed a fost copiat

4000 de calculatoare recondiţionate vor fi donate anul acesta unor şcoli, grădiniţe şi licee unde elevii nu au astfel de echipamente.

"Dăm click pe România" se numeşte proiectul prin care şi voi puteţi să primiţi gratuit calculatoare, dacă aveţi nevoie.

„Este un program de donații de calculatoare, în primul rând destinat școlilor, destinat grădinițelor, destinal liceelor. Dar pot aplica și organizații non-profit, inclusiv anul acesta, în contextul acesta, pot aplica centre de zi pentru refugiați sau alte organizații care sprijină refugiații. Toate se pot înscrie pe site-ul wwww.educlick.ro, acolo găsesc un formular unde trebuie să explice de câte calculatoare au nevoie, pentru ce au nevoie, care sunt activitățile, unde și cine le folosește, apoi noi ne uităm peste formulare și vedem unde putem să le dăm, unde este nevoia cea mai mare”, a explicat Ovidiu, unul dintre inițiatorii proiectului.

Mai multe detalii în video.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
iLikeIT. Jocul săptămânii este Triangle Strategy, pe Nintendo Switch. Aduce cu un alt hit japonez, Final Fantasy
iLikeIT. Jocul săptămânii este Triangle Strategy, pe Nintendo Switch. Aduce cu un alt hit japonez, Final Fantasy

Jocul săptămânii este Triangle Strategy, pe Nintendo Switch, un RPG tactic, Made in Japan. Aduce un pic cu un alt hit japonez, Final Fantasy.

Tabletele nu au dispărut și nici nu vor dispărea prea curând. Există opțiuni pentru toate buzunarele
Tabletele nu au dispărut și nici nu vor dispărea prea curând. Există opțiuni pentru toate buzunarele

Tabletele nu au dispărut și nici nu vor dispărea prea curând.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.