Google lansează o tehnologie care facilitează accesul pacienţilor la istoricul medical

cautari google
iStock

Google a pus luni la dispoziţie o tehnologie care, dacă va fi adoptată pe scară largă, va facilita accesul pacienţilor la istoricul lor medical prin intermediul unor aplicaţii terţe, relatează CNBC, citat de News.ro. 

 

Sistemele de sănătate ar putea adopta tehnologia, numită Google Healthcare API, în condiţiile în care guvernul american le va cere în curând să faciliteze pacienţilor accesul şi utilizarea datelor lor medicale.

Cu toate acestea, afacerile dominante ale Google în domeniul publicităţii, care folosesc datele clienţilor pentru reclame ţintite, au creat o imagine negativă şi i-au blocat în trecut iniţiative în domeniul medical.

În prezent, Google este al treilea mare furnizor de tehnologie cloud, după Amazon şi Microsoft.

Citește și
paturi spital mobil
Spitale mobile pentru tratarea cazurilor de Covid-19. Cât costă și unde vor fi amplasate
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Începând de luni, furnizorii de servicii medicale pot construi noi sisteme utilizând noua tehnologie Google Healthcare API, pentru a traduce şi converti date stocate în diferite sisteme, de la sisteme de imagistică la softuri pentru date medicale.

Deşi documentaţia afirmă că Healthcare API are rolul să ”stocheze şi acceseze date din sistemul medical în Google Cloud, oferind o punte esenţială între actualele sisteme de asistenţă medicală şi aplicaţiile găzduite de Google Cloud”, Google afirmă că clienţii nu sunt obligaţi să stocheze date în Google Cloud.

Microsoft Azure are o tehnologie similară pentru sectorul medical, concepută pentru a ajuta clienţii să se conecteze la surse cum ar fi fişele de sănătate electronice.

Companiile din sectorul asistenţei medicale sunt nevoite tot mai mult să puna la dispoziţia pacienţilor informaţii medicale, precum şi aplicaţiile de sănătate pe care aceştia aleg să le utilizeze.

Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane a lansat un set de reguli la începutul acestui an pentru a împiedica companiile de îngrijire a sănătăţii să blocheze informaţiile”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Spitale mobile pentru tratarea cazurilor de Covid-19. Cât costă și unde vor fi amplasate
Spitale mobile pentru tratarea cazurilor de Covid-19. Cât costă și unde vor fi amplasate

Peste tot în țară sunt amenajate mai multe spitale suport, ca să mai scadă presiunea din instituțiile clasice. În Capitală, de exemplu, în următoarea lună, vor fi două: unul în curtea Spitalului Elias, altul în Bucureștii Noi.

OMS a avertizat că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei
OMS a avertizat că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei

OMS avertizează că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă