Cum ar putea bateriile telefoanelor să dureze până la nouă ani. Cheia este MXene

Cum ar putea bateriile telefoanelor să dureze până la nouă ani. Cheia este MXene
Pro TV

Bateriile telefoanelor ar putea dura până la nouă ani, arată rezultatele unui studiu. Este nevoie de un nanomaterial și propagarea undelor sonore de înaltă frecvență.

Studiul asupra durabilității telefoanelor dispozitivelor mobile a fost realizat de o echipă de oameni de știință de la Universitatea RMIT din Australia.

Bateriile de telefoane mobile cu o durată de viaţă de până la nouă ani ar putea deveni realitate, cu ajutorul undelor sonore de înaltă frecvenţă utilizate pentru a îndepărta rugina care le inhibă performanţa, conform unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea RMIT din Australia.

Cercetătorii au constatat că, la anumite frecvenţe, undele sonore îndepărtează oxidul (rugina) de pe un nanomaterial numit MXene, readucându-l aproape de starea sa iniţială. Aceasta ar putea însemna că oamenii de ştiinţă sunt cu un pas mai aproape de obţinerea unei alternative cu durată de viaţă mai lungă la bateriile pe litiu, transmite agenția Xinhua, preluată de Agerpres.

În Australia, doar 10% dintre bateriile uzate de dispozitive portabile, inclusiv cele pentru telefoane mobile, sunt colectate pentru reciclare. Cauza majoră a acestei probleme o reprezintă costul ridicat al reciclării litiului şi a altor materiale din baterii, a remarcat echipa de cercetători.

Citește și
Baterii
Medicii din Irlanda au scos din stomacul unei femei 50 de baterii AA și AAA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit oamenilor de ştiinţă, MXene este similar cu grafenul, având o conductivitate electrică ridicată şi o mare adaptabilitate. În viitor, ar putea fi utilizat la o gamă largă de aplicaţii tehnologice, în cazul în care va putea fi rezolvată cu uşurinţă problema apariţiei ruginii.

Oamenii de ştiinţă, care şi-au publicat constatările în jurnalul ştiinţific Nature Communications, estimează că această metodă poate prelungi de până la trei ori durata de viaţă a componentelor bateriei, până la nouă ani. De asemenea, această metodă creează oportunităţi pentru ca nanomaterialul să fie utilizat într-o gamă mai largă de domenii - stocarea energiei, senzori, transmisie wireless şi altele.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O familie din Australia își alimentează casa cu energie din 800 de baterii de laptop reciclate
O familie din Australia își alimentează casa cu energie din 800 de baterii de laptop reciclate

Sunt tot mai mulți oamenii care iau în serios amenințările la adresa mediului. Încearcă să consume cât mai puțină energie și să polueze mai puțin.  

Medicii din Irlanda au scos din stomacul unei femei 50 de baterii AA și AAA
Medicii din Irlanda au scos din stomacul unei femei 50 de baterii AA și AAA

Medicii din Irlanda au scos 50 de baterii din intestinul și stomacul unei femei, după ce aceasta le-a înghițit într-un aparent act de autovătămare deliberată.  

Gigantul german Varta a ales România pentru investiția strategică de 1 miliard de euro
Gigantul german Varta a ales România pentru investiția strategică de 1 miliard de euro

Reprezentanții executivi ai companiei germane Varta și Nicolae Ciucă, premierul României, s-au întâlnit, vineri, în cadrul unei discuții la Guvern.

iLikeIT. Cât de aproape suntem de a avea mașini complet autonome pe șosele
iLikeIT. Cât de aproape suntem de a avea mașini complet autonome pe șosele

Poate cea mai mare revoluție din industria auto de la baterii încoace: tehnologia pentru conducere autonomă.

„Metale rare uitate prin sertare”. România, una dintre puținele țări cu metale rare atât de căutate în era digitalizării
„Metale rare uitate prin sertare”. România, una dintre puținele țări cu metale rare atât de căutate în era digitalizării

„Metale rare uitate prin sertare”, partea I. Un reportaj de Cosmin Savu. Omenirea este într-o goană după materii prime și mai ales după metalele de care au nevoie tehnologiile moderne: mașini și baterii electrice, eoliene sau telefonie mobilă și IT.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.