Aplicații utile care nu ar trebui să lipsească din telefonul fiecărui utilizator. Despre ce este vorba, la iLikeIT

×
Codul embed a fost copiat

Ne uităm la câteva aplicații utile, care nu ar trebui să lipsească din telefonul dumneavoastră. 

Spendee este o aplicație gratuită prin care putem să monitorizăm toate veniturile și cheltuielile noastre. Putem să vedem exact câți bani dăm pe facturi, distracții, mâncare ori transport. 

Pretty Progress este un calendar diferit. Setăm o dată importantă pentru noi, iar Pretty Progress ne spune câte zile au mai rămas. Poate fi un deadline, ziua de Crăciun sau când ne expiră o asigurare. 

Moleskin Journey Pentru că sunt tot mai puține persoane care scriu de mână, Moleskine, producătorul de papetărie a trecut în era digitală cu agendele. Avem aplicații dedicate pentru organizare și luat notițe. Moleskine Journey poate să fie și o agendă tradițională virtuală, dar și un jurnal în care putem să scriem și lucruri personale. 

Photoroom este o aplicație gratuită în care putem edita fotografii pentru profilurile de Social Media. Decupează automat personajul sau subiectul, se pot adăuga fundaluri noi. 

Citește și
parentool
Parentool, aplicația dedicată părinților. Cum funcționează și cum le poate fi de folos
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
iLikeIT. De unde luăm cel mai bun robot în 2022
iLikeIT. De unde luăm cel mai bun robot în 2022

A venit momentul pentru iLikeIT și avem câteva ponturi pentru cumpărături. De unde luăm cel mai bun robot în 2022?  

Parentool, aplicația dedicată părinților. Cum funcționează și cum le poate fi de folos
Parentool, aplicația dedicată părinților. Cum funcționează și cum le poate fi de folos

În ediția de miercuri a emisiunii iLikeIT este prezentată o aplicație dedicată părinților. Cum îi putem ajuta, aflăm de la creatoarea acestei aplicații, Petruța Țuligă.

Noile modele de iPhone au ajuns în România. Marian Andrei le-a analizat la iLikeIT
Noile modele de iPhone au ajuns în România. Marian Andrei le-a analizat la iLikeIT

România este în primul val de lansări pentru noile modele iPhone (14, 14 Pro și 14 Pro Max).

Dacă ai între 18 și 45 de ani, poți salva o viață. Cum pot lua românii parte la această campanie, la iLikeIT
Dacă ai între 18 și 45 de ani, poți salva o viață. Cum pot lua românii parte la această campanie, la iLikeIT

Dacă ai între 18 și 45 de ani, poți salva o viață. Trebuie doar să te înscrii într-un Registru al Donatorilor de Celule Stem.

Alexandru Don a venit la iLikeIT cu o cameră video de 45.000 de euro: Red V Raptor 8K
Alexandru Don a venit la iLikeIT cu o cameră video de 45.000 de euro: Red V Raptor 8K

A testat zeci de camere până acum și are sute de mii de vizualizări la review-urile sale de pe Youtube, Instagram și TikTok.   

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.