Cum poți dona către Ambulanța pentru monumente, asociația care salvează patrimoniul național al României

×
Codul embed a fost copiat

Cum toate s-au scumpit și facturile sunt greu de suportat, cei care se gândesc să doneze pentru semenii nevoiași ori pentru comunitate sunt din ce în ce mai puțini.

Studiile arată însă că cei care donează au de câștigat, pentru că sunt mai fericiți. Și, chiar dacă suma e mică, aceasta poate fi de mare ajutor.

Ștefana Todică: Ce se poate face cu 5-10 euro?

Eugen Vaida, Ambulanța pentru monumente: „Poate că putem face multe în acest moment pentru că vorbim de patrimonul național și e un moment în care cad clădirile, cad pe noi, se prăbușesc, sunt multe monumente istorice care fac parte din identitatea noastră și dacă nu investim în acest moment cei 10 euro, peste alți 20 de ani probabil că va trebui să investim 100 de euro. Așa că aici sunt banii dvs în acest moment, e foarte important să ne păstrăm patrimoniul pentru că este pur și simplu abandonat, nu există surse financiare din partea statului încă, deși ar trebui, nu prea sunt suficiente și trebuie să ne mobilizăm și noi, societatea civilă”.

Ștefana Todică: Ați restaurat zeci de monumente, peste 80, dați-ne și niște exemple. Știu că acum aveți și o campanie în desfășurare.

Citește și
biserica
Zeci de voluntari luptă să salveze acoperișul unei biserici vechi de 700 de ani. Clădirea e „abandonată de peste 30 de ani”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Paula Herlo: „Eugen spunea că statul nu se implică, iată că vin oamenii din spate, puternic, și fac ce nu face statul. Cred că este un exemplu foarte bun pentru statul român să se uite la oamenii aceștia care voluntari se duc spre monumentele istorice. În momentul acesta, în toată țara, sunt 600 de clădiri care sunt în risc de prăbușire. Ei au reușit să salveze peste 80. Și în acest moment se defășoară o campanie pentru salvarea unei cule din Gorj, o culă care este foarte aproape de prăbușire”.

Ștefana Todică: Ce înseamnă o culă?

Eugen Vaida, Ambulanța pentru monumente: „Este o casă supraînălțată, o casă fortificată. Pur și simplu atunci când erau atacuri sau jafuri, oamenii care trăiau în conac se refugiau în culă și de acolo se apărau. Ele sunt, în general, construite în a doua jumătate a secolului 18 până pe la 1820, cele mai multe. Și nu sunt doar în România, sunt și în alte țări balcanice”.

Ștefana Todică: Știu că este posibil ca aceste cule să intre în patrimoniul UNESCO.

Eugen Vaida, Ambulanța pentru monumente: „Da, sunt pe lista UNESCO, deci este un patrimoniu de valoare UNESCO și iată că se prăbușesc, în acest hal am ajuns în România, din păcate”.

Ștefana Todică: Cum se poate dona? Se poate și pe Facebook, dar și pe site-ul Romanian United Fund.

Eugen Vaida, Ambulanța pentru monumente: „Da, sigur, noi am reușit prin Romanian United Fund să lansăm această campanie, am deschis și fundraisere. Pur și simplu putem intra pe paginile de Facebook sau Instagram ale Ambulanței pentru monumente, să donăm acolo 10 euro, pentru că persoanele care donează vor primi numele pe o șindrilă, iar cu ele vom salva o culă, punând-o pe acoperiș. Avem nevoie de 42.000 de euro, sperăm să strângem acești bani până undeva în luna mai, când o să pregătim, de fapt, intervenția propriu-zisă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mănăstire ridicată de Ștefan cel Mare acum 500 ani, salvată din ruină cu ajutorul fondurilor europene
Mănăstire ridicată de Ștefan cel Mare acum 500 ani, salvată din ruină cu ajutorul fondurilor europene

Uniunea Europeană pune preţ pe trecutul nostru şi ne dă zeci de milioane de euro ca să facem ceva. Zeci de mănăstiri şi alte monumente simbol au fost salvate din ruina cu bani europeni.

Zeci de voluntari luptă să salveze acoperișul unei biserici vechi de 700 de ani. Clădirea e „abandonată de peste 30 de ani”
Zeci de voluntari luptă să salveze acoperișul unei biserici vechi de 700 de ani. Clădirea e „abandonată de peste 30 de ani”

30 de studenți, restauratori de monumente și voluntari din mai multe zone ale țării vor petrece o lună în județul Bistrița-Năsăud, pentru a repara acoperișul bisericii evanghelice săseşti din localitatea Verneș.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.