Cum a evoluat piața de energie în plină criză. Expert: „Listarea Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional”

×
Codul embed a fost copiat

România a devenit o ţară importatoare de energie electrică, arată datele oficiale din 2021, cu o creştere a nevoii de import în primele nouă luni ale anului 2022.

„În ultimii zece ani, poate chiar 20, nu au existat multe capacităţi de producere de energie puse în funcţiune în România”, a explicat Bogdan Văduva, expert în energie şi partener KPMG România, la emisiunea iBani, prezentată de Ştefana Todică.

Bogdan Văduva: „Dacă România are capacitatea, şi a avut-o întotdeauna, să fie un net exportator, din păcate în 2021 şi mai mult în 2022, a devenit un net importator. Asta e una din cauzele structurale cu care am început, este generată de faptul că nu au fost puse capacităţi în funcţiune în această perioadă. A doua cauză structurală aş putea spune că este legată de faptul că în contextul tranziţiei energetice şi a decarbonării, care este un deziderat foarte bun, pe care toţi trebuie să îl urmăm, dar poate a fost un pic prea ambiţios, s-au scos prea repede capacităţi de producţie din funcţiune fără a fi puse altele."

Anul viitor, compania Hidroelectrica va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti

Bogdan Văduva: „Vestea anului pe piaţa energiei aş putea spune că este listarea Hidroelectrica de anul viitor la Bursa de Valori Bucureşti. Avem exemple în sectorul energetic de listări, listări care au fost de succes, atât la momentul iniţial, dar care au avut efecte pozitive şi în desfăşurarea activităţii companiilor respective."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce ar putea însemna listarea Hidroelectrica pentru companie şi pentru întreaga piaţă de energie

„Pentru Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional. Prima perspectivă este a faptului că o listare de asemenea magnitudine va aduce în România noi investitori, care au un alt calibru, o altă sofisticare, şi care odată prezenţi în România vor căpăta mai mare încredere în România, în Hidroelectrica şi în sectorul energetic, cred că asta este esenţial. (...) Pentru companie, asigură o guvernanţăcorporativă, o transparenţă mai mare, acces la bune practici, acces la finanţare, atât din perspectiva capitalului, cât şi a finanţărilor şi cred căHidroelectrica, ea fiind o companie într-un domeniu al generării, respectiv cel hidroelectric, este o companie curată, este o companie care pe ordine de merit, are preţurile cele mai bune. Odată cu listarea, poate să acceseze finanţări astfel încât să devină un jucător nu doar local, ci regional", a mai spus Bogdan Văduva.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce fonduri europene și naționale poți accesa pentru afacerea ta
Ce fonduri europene și naționale poți accesa pentru afacerea ta

Până în 2030, România ar putea accesa peste 80 de miliarde de euro, o oportunitate cu care țara noastră nu s-a mai întâlnit până în prezent, spune Oana Bâra, coordonator programe europene BCR, la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.

Se apropie Ziua Copilului, iar cel mai bun cadou ar fi o investiție în viitorul lui. Ce conturi speciale de economii există
Se apropie Ziua Copilului, iar cel mai bun cadou ar fi o investiție în viitorul lui. Ce conturi speciale de economii există

Se apropie Ziua Copilului, iar dacă sunteți în căutarea cadoului perfect pentru cei mici ați mai putea adăuga ceva pe lângă jucării. De pildă, puteți pune bani deoparte pentru viitorul lor și să îi investiți.  

Documentul care trebuie depus obligatoriu la ANAF. Cei vizați mai au la dispoziție doar 7 zile
Documentul care trebuie depus obligatoriu la ANAF. Cei vizați mai au la dispoziție doar 7 zile

Sunt ultimele zile în care cei care obțin bani din alte surse în afară de salarii pot declara veniturile la ANAF, pentru a plăti impozitele datorate statului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.