„Decarbonizarea” României până în 2050 costă cel puțin 300 de miliarde de dolari. „Haideți să vedem lucrurile realist!”

Industrie

Florin Spătaru, care în prezent deţine funcţia de consilier de stat la Cancelaria Primului ministru, afirmă că România va avea „costuri” de 300 de miliarde de dolari, ca urmare a unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050.

Conform fostului ministru aceasta este „realitatea” de care România va trebui să ţină cont atunci când va proiecta bugetele. Acesta subliniază şi importanţa unor decizii luate la nivel european care să ducă spre stoparea fluxului de produse importate din afara Uniunii Europene, informează News.ro. 

„Haideţi să vedem lucrurile realist! Ştiţi care este costul unor obligaţii pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050? Spune Banca Mondială: 300 de miliarde de dolari. Ăsta este preţul pe care România trebuie să-l plătească să devină net zero, să îşi atingă ţinta de decarbonizare comparativ cu 1990. Asta înseamnă că, la nivel public, ar trebui să alocăm pe toate cele şase paliere – energie, industrie, agricultură, zona rezidenţială, transporturi, dar şi deforestare – 100 de miliarde de dolari până în 2050 iar 200 de miliarde de dolari trebuie să-i atragem din fonduri private. Este o realitate cu care trebuie să ne confruntăm şi de care trebuie să ţinem cont în viitor, când vom proiecta bugetele pe care vrem să le alocăm”, a afirmat Florin Spătaru, în cadrul celei de-a doua ediţii a conferinţei „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024” organizate de News.ro

El a precizat că fondurile europene sau naţionale trebuie direcţionate către tranziţia industrială, care are două componente: digitalizare şi tranziţie verde. 

Potrivit fostului ministru, scăderea producţiei industriale nu se constată doar în România, ci în general, la nivel european „pentru că Europa nu a fost în stare, cel puţin în ultimii ani, să vină cu măsuri industriale care să oprească influxul de produse din alte zone”. 

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Florin Spătaru a mai afirmat că, în opinia sa, perioada următoare va fi una a industrializării Europei şi, în context, şi a României.
„Este prima oară când înţelegem că externalizarea know how-ului către Asia nu face altceva decât să genereze o dependenţă şi mai mare”, adaugă fostul ministru al Economiei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gigantul care investește 11 miliarde de euro în România. O mare rafinărie își schimbă domeniul de activitate după 90 de ani
Gigantul care investește 11 miliarde de euro în România. O mare rafinărie își schimbă domeniul de activitate după 90 de ani

Rafinăria Petrobrazi, înființată în 1934, va deveni primul mare producător de combustibili sustenabil din Europa de Sud-Est, a anunțat OMV Petrom, care va investi aici într-o primă fază 750 de milioane de euro și 11 miliarde de euro până în 2030.

 

La o zi după alegeri, Finanțele anunță că nu știu cum să aplice noua majorare a salariului minim
La o zi după alegeri, Finanțele anunță că nu știu cum să aplice noua majorare a salariului minim

Angajații cu salariul minim pe economie vor primi o sumă deductibilă de 300 de lei, Ministerul Fianșelor analizând trei variante de acordare a acesteia. Scopul este plata unor taxe mai mici pentru această categorie de salariați.

Ce s-a întâmplat cu euro a doua zi după alegerile europarlamentare, câștigate în unele țări de partide de extremă dreapta
Ce s-a întâmplat cu euro a doua zi după alegerile europarlamentare, câștigate în unele țări de partide de extremă dreapta

Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.