Salariul mediu net a scăzut semnificativ în august. Principalele cauze pentru cifrele de la INS

mariri salariu, salariu minim marit, romania, buget, bugetari
Pro TV

Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 3044 lei în luna august a acestui an, un declin de 75 lei (-2,4%) faţă de iulie 2019.

"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6764 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1754 lei)", arată Institului Național de Statistică.

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,1%, relatează Agerpres.

Statistica precizează, de asemenea, că, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna august 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2019 ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Citește și
Bani, euro, salarii
Ce salarii pot câștiga angajații din industria ospitalității și cu cât s-ar majora dacă se va impozita bacșișul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de ontracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 14,7%, şi în fabricarea produselor, cu 10,1%.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 7,2%, şi în transporturi pe apă, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de editare, fabricarea băuturilor - între 2% şi 5%.

"În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în lunile precedente a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă anumite drepturi salariale, astfel: învăţământ (-3,2%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-3,1%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-2,0%)", se mai arată în comunicatul publicat de INS.

Indicele câştigului salarial real a fost 109,8% pentru luna august 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 97,5% pentru luna august 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 210,4%, cu 5,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2019.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevii care au un loc de muncă garantat la absolvire și primesc un salariu lunar din școală
Elevii care au un loc de muncă garantat la absolvire și primesc un salariu lunar din școală

Cei din familii modeste, dar care vor să înveţe o meserie, au în ţară, zilnic, o masă caldă, primesc cazare şi pot câştiga lunar echivalentul unui salariu minim pe economie.

Ce salarii pot câștiga angajații din industria ospitalității și cu cât s-ar majora dacă se va impozita bacșișul
Ce salarii pot câștiga angajații din industria ospitalității și cu cât s-ar majora dacă se va impozita bacșișul

Românii câștigă un salariu mediu care depășește 3.000 de lei, însă discrepanțele între domenii de activitate și regiuni sunt uriașe, iar acesta este unul dintre motivele pentru care companiile nu găsesc angajații de care au nevoie.

Tinerii își schimbă des locul de muncă și au pretenții tot mai mari: ”Toţi muncim pentru bani”
Tinerii își schimbă des locul de muncă și au pretenții tot mai mari: ”Toţi muncim pentru bani”

Peste jumătate dintre românii angajați în prezent au în plan să-și caute o nouă slujbă. Potrivit unui studiu recent, 7 din 10 sunt nemulțumiți de salariu, mediu de lucru și relațiile cu șefii și colegii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.